Victor Ponta: STOP privatizărilor din energie
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că USL este pentru păstrarea controlului statului la nivelul companiilor producătoare de energie, ca mijloc de a păstra siguranţa energetică a ţării.
Articol de Alina Dobrinescu, 11 Noiembrie 2011, 14:33
Victor Ponta a apreciat, vineri, la Târgu-Jiu că atât guvernul actual, cât şi cele ale PSD şi PNL au privatizat prea mult până acum.
"Trebuie să dezvoltăm energiile regenerabile, energiile verzi, să continuăm investiţia de la Cernavodă şi să păstrăm companiile naţionale de producţie a energiei - şi cele pe cărbune şi cele hidro - în portofoliul statului român. Vrem management privat, un management nepolitic, dar un management care să aibă ca obiectiv salvarea locurilor de muncă şi performanţa economică a acestor companii", a declarat Ponta.
Liderul PSD a afirmat că societăţile energetice din ţară trebuie să aibă acţionariat majoritar de stat.
''Sunt absolut convins că societăţile şi companiile producătoare de energie trebuie să aibă în continuare un acţionariat majoritar al României, nu al altcuiva şi că în acest fel vom salva şi locurile de munca şi ne vom salva siguranţa noastră energetică pentru anii care urmează. Nu este nici momentul potrivit să ne apucăm să ne vindem ultimele lucruri pe care le mai avem în casă. Cred că am vândut prea mult, nu doar în Guvernul actual, ci şi în guvernul PSD, şi în PNL, dar fără să ne dăm seama că vom ajunge în 2009 - 2011 să fim conduşi de un Guvern trădător, care îşi va pune interesele lui personale înaintea alor noastre", a spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Berlin, că este de interes major pentru România o implicare a investitorilor germani într-un "spaţiu majoritar" în procesul de privatizare.
"România a decis să intre într-un program de privatizare cu trei mari termocentrale - Turceni, Rovinari şi termocentrala de la Craiova, de asemenea, dorim să privatizăm compania de transport marfă din Căile Ferate Române şi multe altele. Sigur că este de interes major pentru noi o implicare a investitorilor germani într-un spaţiu majoritar în procesul de privatizare, având în vedere experienţa şi tehnologiile germane în utilizarea cărbunelui în industria energetică şi, de asemenea, calitatea şi tehnologia germană în domeniul feroviar. Ca urmare, rămâne să vedem dacă reuşim să fim şi convingători", a spus Băsescu, în conferinţa de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel.
Uniunea Social Liberală a lansat la Târgu-Jiu "Viziunea USL privind Energia", la care au participat liderii USL Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin.