USR solicită preşedintelui Iohannis să participe la şedinţele de guvern
Preşedintele Uniunii, Dan Barna, spunea că prezenţa şefului statului la şedinţele de guvern este necesară şi în contextul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Articol de Radiojurnal, 03 Decembrie 2018, 21:55
USR solicită preşedintelui Klaus Iohannis să participe în această lună la toate şedinţele de guvern pentru a preveni adoptarea unei eventuale ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea.
Preşedintele Uniunii, Dan Barna, spunea că prezenţa şefului statului este necesară şi în contextul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Dan Barna:Mai avem mai puţin de o lună de zile, până când România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi, în această perspectivă, participarea preşedintelui o considerăm una obligatorie, în egală măsură, acesta este unul dintre demersurile, care noi considerăm că sunt fundamental necesare, pentru a ne asigura că în luna decembrie, cel puţin, această ordonanţă nu va fi adoptată pentru că adoptarea ordonanţei de amnistie şi graţiere ar însemna sfârşitul democraţiei în România şi ar fi un semnal extraordinar de prost pentru preluarea preşedinţiei în contextul unei astfel de ordonanţe.
Potrivit Constituţiei, preşedintele ţării poate participa la şedinţele de guvern în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea, ordinea publică, iar, la solicitarea premierului şi în alte situaţii. Preşedintele prezidează şedinţele executivului la care participă.