Ascultă Radio România Actualitaţi Live

UPDATE Protestul de la Ministerul Finanţelor ia amploare

Salariaţii Ministerului Finanţelor au ieşit pe holurile instituţiei, protestând şi în timpul nopţii faţă de neacordarea stimulentelor financiare. Foto: Agepres

UPDATE Protestul de la Ministerul Finanţelor ia amploare

Articol de Luminiţa Apostolescu, 14 Octombrie 2010, 08:45

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, cel al Internelor, Traian Igaş şi preşedintele ANAF, Sorin Blejnar au fost chemaţi de urgenţă, joi dimineaţa, de premierul Emil Boc, pentru a discuta despre protestul angajaţilor de la Finanţe.



După întâlnire, ministrul a precizat că aceste acţiuni sindicale sunt ilegale, iar persoanele care nu respectă legea vor suporta consecinţele.


"Am discutat cu ministrul de interne, în prezenţa primului-ministru, privind măsurile în vederea combaterii evaziunii ficale. Am găsit soluţii şi vom îmbunătăţii colectarea, încât colegii să poată acţiona comun, să aibă rezultate, să fie plătiţi în mod echitabil, inclusiv pentru stimulente. Chiar dacă această acţiune nu este legală, o să discut cu liderii de sindicat şi să vedem paşii care vor urma", a spus Ialomiţianu.




Negocieri cu sindicatele



Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat, joi dimineaţă, că la 12.30 va avea o nouă rundă de discuţii cu sindicatele şi a precizat că negocierile se vor face în limita legii.


Cei aproximativ 200 de angajaţi care protestează în Ministerul Finanţelor au strigat, după intrarea lui Ialomiţianu în instituţie, că vor "un ministru curajos".


La scurt timp după ce a intrat în biroul său, Gheorghe Ialomiţianu a anunţat o nouă rundă de negocieri cu sindicatele la ora 12.30, însă a subliniat că discuţiile vor avea loc în limita legii.


În faţa sediului Ministerului Finanţelor au venit, joi dimineaţă, mai mulţi angajaţi de la administraţiile financiare din toate sectoarele Capitalei, aceştia spunând că vor rămâne cât timp va fi necesar pentru a-şi reprimi drepturile.


Liderul Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, le-a spus oamenilor care s-au adunat în faţa Ministerului Finanţelor că sindicaliştii vor discuta cu Gheorghe Ialomiţianu, de la care aşteaptă o semnătură pentru ca angajaţii să îşi reprimească stimulentele.


Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, joi dimineaţă, la intrarea în instituţie, că în cazul celor care sunt în grevă va fi aplicată legea, iar cei care îşi desfăşoară activităţile în mod legal nu vor fi sancţionaţi.


Ialomiţianu a spus că joi va continua discuţiile cu întreg personalul Ministerului Finanţelor, astfel încât să fie luate măsurile cele mai bune.


Ministrul a spus că negocierile vor fi în limitele legii şi că susţine un sistem de salarizare echitabil pentru angajaţi, reafirmând că stimulentele trebuie acordate angajaţilor pe criterii de performanţă.


Gheorghe Ialomiţianu a mai spus că prin Legea salarizării unitare sporurile vor fi incluse în salarii, astfel încât să fie creat un sistem de salarizare echitabil.



După declaraţiile la intrarea în Ministerul Finanţelor, Ialomiţianu a intrat în instituţie, unde a fost primit cu huiduieli de cei aproximativ 200 de angajaţi care protestează de aproape 24 ore.



Protestatarii au rămas peste noapte în minister


Protestul spontan declanşat, miercuri, de funcţionarii publici din toată ţara, a continuat şi în cursul nopţii, la Ministerul Finanţelor.


Discuţiile dintre liderii sindicali şi ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, nu au avut până acum niciun rezultat, dar negocierile vor fi reluate joi.


Peste 200 de salariaţi din minister şi de la administraţiile financiare din Bucureşti, care au început protestul miercuri , în jurul amiezii, au rămas pe timpul nopţii la etajul la care se află cabinetul ministrului Gheorghe Ialomiţianu.


Alături de ei sunt în continuare liderii sindicali de la Sed Lex şi de la Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici şi aşteaptă reluarea negocierilor.


Prin acest protest, ei solicită acordarea unor sume care ar reprezenta stimulente pentru activitate, sume pe care le primeau anterior reducerii salariale şi care nu ar fi din bani de la buget, ci din amenzi şi care, totodată, nu ar fi excluse de la plată, conform legii.


Negocieri eşuate


După mai multe runde de negocieri între liderii sindicali şi ministrul Ialomiţianu, situaţia a rămas aceeaşi.


Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a precizat că ministrul de finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, nu le-a prezentat nici o variantă de rezolvare a problemelor ridicate de sindicalişti


"Nu am ajuns la nicio concluzie şi nu am rămas la nicio concluzie. Ei o ţin pe-a lor, noi o ţinem pe-a noastră. Ei spun că nu dau aceste venituri şi lasă lumea să sărăcească cu şase milioane. Banii sunt colectaţi, sunt în fondul special pentru stimulente. Nu trebuie decât pixul ministrului, să le semneze şi atâta tot", a spus Vasile Marica.


Ultimele discuţii s-au încheiat dimineaţă, în jurul orei 4:00, când Ialomiţianu a plecat din sediul ministerului.


El a declarat că la nivelul aparatului Ministerului de Finanţe este nevoie de restructurare şi reorganizare şi că acordarea stimulentelor salariale trebuie să se facă pe baza unor criterii de performanţă în combaterea evaziunii fiscale.


Potrivit unor comunicate primite la redacţie, alte două federaţii sindicale se solidarizează cu protestul funcţionarilor publici.


Este vorba despre Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" şi Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.



Stimulente salariale, numai pentru performanţă



Stimulentele salariale se pot acorda exclusiv pe criterii de performanţă, spun premierul Emil Boc şi ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.


Primul ministru a explicat că astfel de recompense ar putea fi plătite doar angajaţilor care contribuie la combaterea evaziunii fiscale, ori, rezultatele înregistrate până în prezent, la nivelul instituţiei, nu sunt pe măsura solicitărilor sindicaliştilor şi a planului de încasări stabilit.


Afirmaţia a fost întărită de ministrul de Finanţe, care a precizat că România este pe ultimul loc în Europa la încasări la bugetul de stat, iar acest minister are nevoie de restructurare şi reorganizare, pentru a deveni o instituţie apreciată de contribuabili.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie