Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ungaria susține aderarea României la Schengen

Ministrul de externe, Teodor Baconschi, a declarat, joi, că Ungaria susţine realizarea acestui demers la termenul fixat, adică în primăvară.

Ungaria susține aderarea României la Schengen

Articol de Petruţa Obrejan, 06 Ianuarie 2011, 18:02

Ministrul de externe a precizat pentru Radio România Actualități, că România va discuta despre un alt termen de aderare doar după prezentarea raportului tehnic al grupului SCH-Eval, pe 14 ianuarie.


”Preşedinţia ungară menţine pe agendă extinderea Schengen. Este o declaraţie foarte constructivă care nu ignoră reţinerile franco-germane pe acest subiect, dar care socoteşte că prin interacţiune cu preşedinţia ungară vom putea să stabilim un plan de acţiune şi vom intra într-un calendar ”, a mai spus Teodor Baconschi.


Ministrul Afacerilor Externe a precizat că, deocamdată este vorba despre calendarul iniţial, dar dacă Bulgaria va avea probleme tehnice iar aderarea sa va fi amânată până la rezolvarea acestor probleme, atunci şi România va trebui să ia în considerare un alt termen de aderare, pentru că s-a stabilit ca cele două ţări să intre în spaţiul Schengen împreună.

Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, o prioritate

Ministrul ungar de interne, Sandor Pinter, a declarat joi pentru agenţia MTI că una dintre cele mai importante priorităţi ale Preşedinţiei ungare o reprezintă aderarea rapidă a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, şi pentru succesul acestei cauze, dezminţind, astfel, informaţiile apărute în presa românească, potrivit cărora ministrul, răspunzând la o întrebare adresată de reprezentanţii presei, ar fi declarat că s-ar fi amânat aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.


În comunicatul ministerului se precizează că Ungaria, ca şi până acum, acordă tot sprijinul său atât Bulgariei, cât şi României în vederea aderării lor cât mai grabnice.


Comunicatul Ministerului de Interne a reprodus cuvânt cu cuvânt cele spuse de Sándor Pintér în conferinţa sa de presă de miercuri.


Sandor Pinter s-a declarat optimist, dar a remarcat că atât în Bulgaria, cât şi în România este foarte mult de muncă în vederea aderării la spaţiul Schengen.


"S-au pregătit foarte mulţi pentru aceasta, au implementat sisteme; colegii poliţişti, grăniceri au învăţat pentru a putea îndeplini angajamentele legate de Schengen. Cunoaştem poziţia germană şi franceză, dar există o serie de demersuri juridice stabilite, care trebuie îndeplinite. Experţii şi-au făcut treaba, specialiştii au dezbătut, în prima lectură, opiniile lor, care vor fi date publicităţii la sfârşitul lunii ianuarie" a mai spus Sandor Pinter.


Următorul pas va fi informarea Consiliului, pentru a discuta cum şi ce mai trebuie întreprins în Bulgaria şi România, pentru ca acestea să poată adera la spaţiul Schengen.


"Procedura în acest sens este clară: pentru a putea deveni membru este nevoie de opinia şi votul tuturor statelor membre ale spaţiului Schengen. Dacă nu vom obţine acest procent de 100 %, atunci, desigur, cele două state nu vor fi admise. Cred că, pentru a putea schimba această opinie a Germaniei şi Franţei, cel târziu până în iunie, trebuie să ajungem la o atitudine politică a acestor două state, care să vizeze sarcinile ce mai trebuie îndeplinite şi termenele lor" a mai spus ministrul de interne ungar.


Comunicatul ministerului precizează că Ungaria, ca şi până acum, acordă tot sprijinul său atât Bulgariei, cât şi României în vederea aderării lor cât mai grabnice.


"Indiferent de evoluţia condiţiilor, Preşedinţia ungară ar dori să predea ştafeta Poloniei, astfel încât să ştie că, din punctul de vedere al celor două state, a încheiat în mod liniştitor cauza aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen" - se mai arată în comunicatul Ministerului ungar de Interne.


Ungaria lucrează intens pentru aderarea României

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, Gergely Polner, le-a confirmat corespondenţilor Radio România Actualităţi, faptul că în conferinţa de presă de joi de la Budapesta, premierul ungar, Viktor Orban, a declarat că ţara sa lucrează intens pentru ca aderarea României şi Bulgariei la spaţiul european al liberei circulaţii să aibă loc pe perioada mandatului preşedinţiei ungare.

Etichete : schengen aderare ungaria
Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Știri 19 Noiembrie 2024, 16:24

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă

În premieră pentru România, se va putea urmări în timp real centralizarea voturilor, iar rezultatele finale vor fi cunoscute...

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Știri 18 Noiembrie 2024, 22:19

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a primit la sediul de la Bruxelles pe premierul Marcel Ciolacu.

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Întâlnire Marcel Ciolacu -  Mark Rutte
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:58

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte

Securitatea României, securitatea la Marea Neagră, întărirea flancului estic, războiul din Ucraina sunt doar câteva dintre...

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte
Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:51

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților

Noul Cod Silvic va descuraja furtul de masă lemnoasă şi va încuraja crearea centurilor verzi în jurul oraşelor, potrivit unor...

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Știri 15 Noiembrie 2024, 09:03

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania

Şeful statului român va avea convorbiri şi cu cancelarul federal, Olaf Scholz, şi cu preşedintele Bundestagului.

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
Știri 15 Noiembrie 2024, 08:59

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025

Potrivit oficialilor, prin această decizie, România se alătură trendului european de susţinere a creşterii veniturilor pentru...

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:19

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții

Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții la alegerile prezidențiale și parlamentare, cel mai mare număr de...

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:16

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București

BEC a luat mai multe măsuri pentru organizarea și desfășurarea consultărilor locale convocate la aceeași dată cu un scrutin...

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București