UDMR nu doreşte să arbitreze conflictele din PSD sau din alt partid
UDMR nu doreşte să arbitreze conflictele din PSD sau din alt partid, a declarat sâmbătă, la Cluj-Napoca, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
Articol de Radiojurnal, 17 Iunie 2017, 16:20
Coaliţia aflată la guvernare este responsabilă de actuala situaţie politică generată de refuzul premierului Sorin Grindeanu de a-şi da demisia, iar UDMR nu doreşte să arbitreze conflictele din PSD sau din alt partid, a declarat sâmbătă, la Cluj-Napoca, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
În ce priveşte votul parlamentarilor formaţiunii la moţiunea de cenzură, liderul UDMR a subliniat că va fi luată o decizie doar înaintea votului.
''Noi vom lua o decizie legată de moţiunea de cenzură nu azi, nu mâine, nu poimâine. Vom lua o decizie probabil miercuri, înainte de vot, la şedinţa comună a grupurilor reunite. Până atunci vom discuta, vom negocia şi vom analiza în fiecare moment, în fiecare zi ceea ce se întâmplă până miercuri. Trebuie să vedem şi textul moţiunii, cum arată moţiunea", a declarat lideruzl UDMR.
În ceea ce priveşte poziţionarea Uniunii în acest context politic, Kelemen Hunor a spus că a primit un mandat de la colegii săi de a discuta cu toţi cei care doresc să aibă o discuţie cu UDMR.
''Începând de luni vom discuta cu reprezentanţii guvernului, cu reprezentanţii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE şi cu oricine doreşte să avem discuţii pe această situaţie creată", a mai spus preşedintele UDMR..