Transportatorii, alarmaţi de scumpirea carburanţilor
Transporatorii ameninţă cu proteste în cazul în care Guvernuul nu intervine pentru stoparea majorării preţului la carburanţi.
Articol de Radio România, 20 Octombrie 2011, 08:33
Transportatorii rutieri cer Guvernului să intervină pentru a stopa scumpirea carburanţilor, care ar afecta atât populaţia, cât şi firmele de transport, aduse în pragul falimentului.
Ei ameninţă cu proteste similare celor ale transportatorilor greci.
Reprezentanţii companiilor petroliere au justificat, tot ieri, majorarea preţului motorinei spunând că a crescut cererea pentru acest tip de combustibil.
După ultima majorare, care a avut loc marţi, preţul litrului de motorină a ajuns să-l depăşească pe cel al litrului de benzină.
"Într-adevăr, cererea de diesel a crescut şi preţurile sunt o reflectare a cererii şi ofertei. Pe de o parte, noi în România producem mai puţin decât este cererea. Benzina este mai mult pentru retail, pentru populaţie, şi acesta este un trend internaţional, nu este numai la noi, datorită elementelor fundamentale de determinare a preţurilor de combustibil", a spus directorul general al companiei Petrom, Mariana Gheorghe.
La ultima majorare, preţul motorinei a crescut cu aproximativ 12 bani pe litru.
Pe piaţa internaţională, însă, în ultimele două săptămâni cotaţiile petrolului au fost în continuă scădere.
OMV susţine că efectul scăderii preţului barilului de petrol este anulat de evoluţia cursului de schimb leu.