Traian Băsescu se adresează Parlamentului pe 21 septembrie
Preşedintele României va transmite un mesaj pe probleme interne, camerelor reunite ale Parlamentului, pe 21 septembrie, de la ora 15.00.
Articol de Cristina Ghioca, 15 Septembrie 2010, 10:07
Preşedintele Traian Băsescu se va adresa Parlamentului pe 21 septembrie pe probleme de politică internă, de la ora 15,00, a anunţat, marţi, secretarul Camerei Deputaţilor, Sever Voinescu.
Acesta a afirmat că ordinea de zi a şedinţei va cuprinde 22 de puncte, primul fiind mesajul şefului statului.
Potrivit lui Voinescu, în şedinţa comună vor fi validate mai multe rapoarte de activitate ale unor instituţii aflate sub control parlamentar şi, de asemenea, un punct se referă la depunerea jurământului de către anumiţi membri supleanţi în consiliile de administraţie ale radioului şi televiziunii publice.
Secretarul Camerei Deputaţilor a precizat că, la data validării componenţei acestor consilii, au fost câţiva membri supleanţi care nu au mai rămas până la finalul şedinţei pentru a depune jurământul.
Senatorii şi deputaţii PNL nu vor participa la şedinţa comuna a Parlamentului din 21 septembrie în cadrul căreia preşedintele Traian Băsescu se va adresa forului legislativ, a anunţat marţi seara într-un comunicat purtătorul de cuvânt al partidului, Mihai Voicu.
Ultima şedinţă în care preşedintele s-a adresat Parlamentului a avut loc anul trecut, în septembrie.
Traian Băsescu a rostit atunci un discurs de bilanţ.
Şedinţa a avut loc după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe legile educaţiei, salarizării unitare a personalului bugetar şi reorganizării unor instituţii şi autorităţi.