Traian Băsescu: România se află pe drumul refacerii economice
Într-un interviu acordat agenţiei americane de presă Associated Press, preeşdintele Traian Băsescu a susţinut că România se reface economic.
Articol de Radio România, 14 Septembrie 2011, 11:24
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi la Washington, că, în pofida turbulenţelor economice din Europa, nu are nicio îndoială că România trebuie să continue pe calea spre zona euro.
Într-un interviu acordat agenţiei americane de presă Associated Press, şeful statului a afirmat că România se află pe drumul refacerii economice, după măsurile de austeritate adoptate în ultimii ani.
El s-a referit şi la proiectul Roşia Montana, afirmând că firma canadiană care doreşte să înceapă exploatarea aurului, ar trebui să facă publice mai multe informaţii, dar că această afacere trebuie să se facă, pentru că va crea locuri de muncă şi va ajuta economia.
Traian Băsescu a vorbit şi despre acordul semnat ieri, privind amplasarea în ţara noastră a unor elemente ale scutului american antirachetă, afirmând că se deschide cea mai sigură perioadă din istoria României, în ceea ce priveşte apărarea.
Şeful statului se întoarce în ţară din Statele Unite în jurul prânzului.
www.politicaromanească.ro va transmite în direct declaraţiile preşedintelui la sosirea în ţară.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit marţi şi cu preşedintele american Barack Obama, în Biroul Oval de la Casa Albă, deşi în programul oficial această întîlnire nu era menţionată.
Întâlnirea dintre cei doi şefi de stat a durat 25 de minute şi s-a desfăşurat în absenţa presei.
Şeful statului s-a întâlnit la Casa Albă şi cu vicepreşedintele american Joe Biden, această întâlnire fiind de altfel primul punct de pe agenda vizitei de lucru la Washington.