Traian Băsescu a primit titlul de Mediator de Onoare
Consiliul de Mediere a conferit astăzi titlu de Mediator de Onoare fostului preşedinte Traian Băsescu.
Articol de Mădălina Verman, 16 Septembrie 2015, 14:17
El fost singurul fost preşedinte care a participat le eveniment deşi au primit invitaţii pentru conferirea de titluri similare şi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.
Traian Băsescu a declarat că speră că a primit această diplomă pentru rolul conferit de Constituţie şi nu neapărat pentru cum a reuşit ca preşedinte să fie mediator.
El a pledat pentru promovarea instituţiei mediatorului public, despre care a afirmat că previne costul uriaş al apelului la justiţie şi permite rezolvarea amiabilă a unor dispune între cetăţeni.
De asemenea, fostul şef al statului a susţinut că va încerca să apeleze la un mediator pentru soluţionarea conflictului cu senatoarea Gabriela Firea .
Traian Băsescu este cercetat de Parchetul General pentru infracţiunea de ameninţare, în legătură cu afirmaţiile sale la adresa parlamentarului.