Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Teza de doctorat a premierului, analizată de urgenţă

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) s-a reunit de urgenţă pentru analizarea posibilului plagiat al premierului Victor Ponta.

Teza de doctorat a premierului, analizată de urgenţă

Articol de Alina Dobrinescu, 29 Iunie 2012, 09:29

Victor Ponta este acuzat de plagiat, potrivit revistei Nature, care susţine că mai mult de jumătate din teza lui de doctorat ar conţine texte copiate.

CNATDCU este singura instituţie care poate retrage titlul de doctor.

"Dacă nu se vor lua măsuri, toate diplomele vor fi decredibilizate. O diplomă care nu e credibilă nu are valoare. Consiliul are la dispoziţie toate documentele. Sunt aproape 130 de pagini care sunt luate, cuvânt cu cuvânt, din alte surse, fără să fie citate. Sunt mai multe pasaje plagiate decât cele relatate în presă", a declarat Mircea Miclea, membru al CNATDCU.

Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole "El Pais", că îşi va asuma responsabilitatea şi va demisiona în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat.

Victor Ponta a afirmat că demisionează dacă se demonstrează că a plagiat

Victor Ponta a insistat că nu şi-a plagiat lucrarea şi a apreciat că subiectul plagiatului este o chestiune apărută după conflictul cu preşedintele Traian Băsescu, referitor la prezenţa la Consiliul European de la Bruxelles, din 28 şi 29 iunie.

"Am început teza în 1999, şi de atunci am fost ministru de două ori în diferite guverne, vicepreşedinte al parlamentului şi sunt lider al partidului de doi ani. Am respectat toate normele care existau în România. Am cerut Comisiei de etică din cadrul Ministerului Educaţiei să o verifice (lucrarea, n.r.) şi sunt convins că se va demonstra că nu am plagiat. Din nefericire, este vorba de un atac politic din partea premierului, după ce mi-am clamat dreptul de a asista la reuniunea de la Bruxelles", a declarat Ponta pentru El Pais.

Premierul a insistat asupra faptului că a fost acuzat din motive politice şi că punctul său de vedere nu a fost ascultat.

Victor Ponta spune că acuzaţiile au apărut ca urmare a conflictului existent între el şi preşedinte pe tema prezenţei la Consiliul European.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie