Termenul privind depunerea declaţiei unice, prelungit până la sfârşitul lunii iulie
Guvernul a prelungit până la sfârşitul acestei luni termenul limită pentru depunere declaraţiei unice privind impozitul pe venit.
Articol de Radiojurnal, 13 Iulie 2018, 07:23
După cum a precizat purtătorul de cuvânt al executivului, Nelu Barbu, a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă în acest sens, la propunerea Ministerului Finanţelor.
"Pentru depunerea online a declaraţiei unice în termenul prorogat se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Cu alte cuvinte, toate acele modificări făcute de guvern în acest an în legătură cu acest subiect, cu depunerea declaraţiei unice, rămân în vigoare, doar că termenul se mută, se prorogă până la 31 iulie", a spus Nelu Barbu.
Executivul a mai decis ieri să aloce fonduri pentru refacerea infrastructurii în zeci de localităţi din 25 de judeţe afectate de inundaţiile din ultima perioadă.
Vor fi organizate totodată tabere gratuite pentru copiii din familile afectate de vremea rea.
Între altele, ieri a fost decisă şi acordarea de stimulente financiare de 1.000 respectiv 3.000 de lei pentru absolvenţii cu media l0 la evaluarea naţională şi bacalaureat.