Taxele şi impozitele locale nu cresc
Din punct de vedere legal, taxele şi impozitele locale nu mai pot fi majorate acum pentru că legea prevede modificarea lor cu cel puţin şase luni înainte de începerea noului an.
Articol de Laurenţiu Văduva, 05 Octombrie 2012, 09:38
Taxele şi impozitele locale nu cresc de anul viitor. Ministerul Finanţelor a retras de pe site-ul său de Internet proiectul de Hotărâre de Guvern care prevedea că acestea ar urma să crească de la 1 ianuarie cu 16%, iar ministrul administraţiei şi internelor a spus că aceste majorări nu mai pot fi făcute acum, pentru că a trecut termenul limită.
Ministerul Finanţelor a publicat, miercuri, proiectul de hotărâre de guvern privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, reluând în mare parte prevederile unui proiect de ordonanţă publicat de aceeaşi instituţie, în luna martie, dar care nu a ajuns să fie aprobat de guvern.
Aşadar, măriri de taxe şi impozite locale cu 16% de la anul, însă doar un proiect.
Ministrul administraţiei şi internelor, Mircea Duşa, a declarat însă, ieri, că din punct de vedere legal acestea nu mai pot fi majorate acum pentru că legea prevede modificarea lor cu cel puţin şase luni înainte de începerea noului an. Aşadar, acum e târziu.
Aflat în judeţul Arad, Mircea Duşa a amintit că în conformitate cu Codul fiscal şi cu Legea 27 privind impozitele şi taxele locale, acestea se revizuiesc prin hotărâre de guvern, adică limitele minime şi maxime, odată la trei ani.
Acest lucru trebuia să se petreacă în prima parte a anului, cel târziu cu şase luni înainte de noul an şi nu acum, cu două luni înainte de începerea anului bugetar 2013.
Potrivit Ministerului Finanţelor, actualizarea impozitelor şi taxelor locale prin indexarea cu rată a inflaţiei este o prevedere expresă din Codul fiscal asumată şi în acordul cu partenerii externi şi trebuia realizată până la 30 aprilie.
Ieri, Ministerul Finanţelor a postat pe site-ul Internet un alt comunicat în care afirma că având în vedere prevederile legale racordate la cele europene şi faptul că guvernările anterioare nu şi-au respectat obligaţiile asumate, procedează la actualizarea proiectului de hotărâre de guvern şi la asigurarea respectării cerinţelor legale de dialog social şi dezbatere publică.