Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Şova: Contractul cu Bechtel va fi reziliat luni

Contractul cu americanii de la Bechtel, unul din constructorii Autostrăzii Transilvania, va fi reziliat luni, anunţă ministrul delegat pentru marile proiecte de infrastructură, Dan Şova. Premierul Victor Ponta este de acord cu rezilierea contractului.

Şova: Contractul cu Bechtel va fi reziliat luni

Articol de Flori Doman, 23 Mai 2013, 18:26

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, a declarat, joi, că luni va fi reziliat contractul cu compania americană Bechtel privind construcţia Autostrăzii Transilvania, tot atunci urmând să fie anunţată şi suma pe care o mai are de achitat statul către constructor.

Potrivit acestuia, în acest sfârşit de săptămână se negociază ultimele detalii. Contractul este considerat unul dintre cele mai păguboase pentru statul român, în contextul în care până acum s-au plătit către Bechtel peste un miliard de euro şi s-au construit efectiv puţin peste 80 de kilometri de autostradă.

Contractul, în valoare de două miliarde două sute de milioane de euro, încheiat de statul român în anul 2003, cu compania americană Bechtel, pentru construirea Autostrăzii Transilvania, pe ruta Braşov-Cluj-Borş, a fost unul dintre cele mai păguboase din istoria României.

Este, practic, vorba de numai 52 de kilometri construiţi din totalul de 415, la un nivel de plăţi deja efectuate de un miliard patru sute de milioane de euro.

În plus, statul român mai are datorii către firma americană de aproximativ 50 de milioane de euro.

Contractul, renegociat de două ori

Contractul a fost renegociat de două ori, în 2005 şi în 2011, prilej cu care au fost făcute publice numeroase nereguli şi prevederi defavorabile părţii române.

Ar fi de menţionat, dintre acestea, obligaţia statului de a plăti companiei Bechtel 250 de milioane de euro în avans, sub formă de împrumut, fără dobândă, bani ce urmau a fi justificaţi integral abia la finalul lucrărilor, în 2012.

După a doua renegociere, din 2011, obiectul contractului s-a redus la realizarea a numai două tronsoane.

Primul - între Câmpia Turzii şi Gilău, de 52 de kilometri, a fost finalizat în 2010, iar celălalt, în lungime de 60 de kilometri, între Suplacu de Barcău şi Borş, urma să fie terminat în acest an.

Dintr-un raport de audit la Curţii de Conturi rezultă că nerealizarea Autostrăzii Transilvania, conform termenilor contractuali, a avut drept cauze principale atât vulnerabilităţile, neconformităţile şi disfuncţionalităţile contractului, cât şi lipsa de voinţă la nivelul guvernului şi al Ministerului Transporturilor, fie pentru rezilierea contractului, fie pentru asigurarea tuturor resurselor necesare finanţării obiectivului de investiţii şi finalizării acestuia.

Momentan, nu se cunoaşte valoarea despăgubirilor pe care statul român le va plăti. Ministrul Dan Şova a precizat că suma a fost stabilită, dar că va fi comunicată ulterior.

Premierul Ponta este de acord cu rezilierea contractului Bechtel

Premierul Victor Ponta a declarat joi că contractul cu Bechtel, care era închis de pe vremea fostului ministru al Transporturilor Anca Boagiu, constituia un deficit de imagine pentru România şi nu permitea declanşarea unor noi proiecte pe acelaşi amplasament.

"Practic, n-a mai avansat acest contract şi problema principală, dincolo de deficitul de imagine, era faptul că nu puteam să declanşăm noi proiecte, practic, pe acelaşi amplasament. Pentru că ideea de a avea o autostradă care să traverseze Transilvania este o idee absolut necesară şi corectă. Din păcate, în 2005 - 2006 se pornise bine, s-a stricat, nu mai facem toată istoria. Deci, dacă reuşim să închidem şi formal ce-a mai rămas din contractul cu Bechtel, că cea mai mare parte a fost închis de Anca Boagiu, deci dacă reuşim să închidem şi ultima bucăţică rămasă deschisă, după aceea ne vom permite ca, de acum încolo, să căutăm finanţare pentru acelaşi proiect", a afirmat şeful Executivului, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, prin actualul contract Bechtel "nici nu făceam autostrada, nici nu puteam să facem o alta".

Întrebat ce se va întâmpla cu banii restanţi, premierul a răspuns că "în funcţie de negociere".

"Domnul Dan Şova m-a anunţat de principiu că s-a încheiat negocierea. O să aflu detalii la şedinţa de guvern", a mai spus premierul Ponta.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie