"Solidaritatea sanitară" amenință cu greva generală
Federaţia sindicală "Solidaritatea sanitară" anunţă că se opune măsurii Guvernului de a transfera contribuţiile angajatorului către angajat.
Articol de Radiojurnal, 05 Noiembrie 2017, 09:10
Federaţia sindicală ''Solidaritatea sanitară'' anunţă că se opune măsurii avute în vedere de Guvern de a transfera contribuţiile angajatorului în salariul de bază al angajatului.
Aceasta este, de altfel, principala nemulţumire a sindicatelor din această federaţie, motiv pentru care precizează că se alătură demersului marilor confederaţii de a face grevă generală la sfârşitul lunii.
O altă problemă cu care se confruntă sindicatele din acest domeniu este reducerea sau chiar eliminarea sporurilor pentru condiţiile de muncă, cele pentru orele suplimentare şi gărzi, se arată într-un comunicat al federaţiei.
Sindicaliştii consideră că aplicarea noii Legi a salarizării va avea efecte negative asupra veniturilor angajaţilor bugetari şi se declară nemulţumiţi de rezultatul recentelor negocieri cu guvernul pe această temă.