Sindicatele şi patronatele cer demisia ministrului muncii
Sindicatele şi o mare parte din patronate cer Guvernului demiterea ministrului muncii, Ioan Botiş, pe motiv că acesta nu ţine cont de propunerile partenerilor sociali, afirmă preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci.
Articol de Luminiţa Apostolescu, 18 Ianuarie 2011, 12:53
Sindicatele şi o mare parte din patronate cer Guvernului demiterea ministrului muncii, Ioan Botiş.
Reprezentanţii sindicatelor şi ai patronatelor s-au retras de la discuţiile asupra legilor codului de dialog social şi au anunţat că nu mai negociază până când nu va fi numit un alt ministru.
"Nu mai are rost să ne pierdem vremea cu un ministru care nu ţine cont de partenerii sociali", a declarat, marţi, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
Acesta a declarat că sunt multe probleme legate pe noul Cod al Muncii referitoare la durata timpului de lucru, la desfacerea contractului de muncă, dar şi dreptul la grevă, considerând că Parlamentul nu va vota un astfel de proiect.
"Noi vom continua negocierile între patronate şi sindicate şi le vom materializa într-un document pe care îl vom depune premierului", a mai spus Hossu.
Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci a spus că a fost finalizată varianta fianală a Codului Muncii, dar ministrul muncii nu vrea să ţină cont de ea.
"Noi am finalizat varianta. Noi putem şi mâine să-i dăm texte scrise, dar nu vrea să le ia în seamă", a spus Corâci, referindu-se la ministrul muncii.
Totodată, preşedintele UGIR-1903 a apreciat că ministrul muncii, Nelu Ioan Botiş, nu avea voie să facă nicio declaraţie înainte să înceapă discuţiile pe noul Cod al Muncii cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor care formează comisia stabilită de primul ministru.
"Înseamnă că ministrul (muncii - n.r.) nu a respectat ceea ce primul ministru a convenit cu noi şi l-a pus într-o situaţie ridicolă pe premierul României şi eu sper ca premierul să îi ceară socoteala. Discuţiile nici nu au început. Dacă ar fi spus în ultima zi acest lucru încă avea acoperire. Pur şi simplu este o jignire fără precedent. Ne-a întors spatele nouă şi parlamentarilor dânşilor ca să coboare pe ascuns şi să facă această declaraţie presei. Asta a fost situaţia. Ne-a spus că are o treabă şi a plecat. Până acum a stat cu noi", a adăugat preşedintele UGIR-1903, cu privire la declaraţia ministrului Botiş, care a anunţat, marţi, că o parte din patronatele române, respectiv Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR) susţin o variantă a Codului Muncii propusă de Ministerul Muncii.
Ministrul Muncii, Ioan-Nelu Botiş a anunţat marţi că o parte din patronatele române susţin o variantă a Codului Muncii propusă de Ministerul Muncii , referindu-se la Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR).
"Începând cu 20 decembrie 2010 am publicat pe pagina de internet a ministerului varianta noastră pe Codul Muncii. Azi (marţi n.r) , o parte din patronatele române susţin această variantă pe care noi am publicat-o. Este o declaraţie a ACPR în acest sens. Rămâne să mai discutăm în continuare cu sindicatele şi cu celelalte patronate asupra modificărilor pe care ei le consideră că vor fi aduse acestor legi", a spus Ioan Nelu-Botiş.
Comisia tripartită formată din reprezentanţii sindicatelor, patronatelor şi Guvernului s-a întâlnit marţi, la nivel de experţi, pentru a discuta proiectul de modificare a Codului Muncii.
Întâlnirile şi negocierile vor trebui finalizate până în 21 ianuarie 2011, când este programată o întâlnire cu primul ministru şi cu toţi preşedinţii confederaţiilor patronale şi sindicale.
Premierul Emil Boc intervine în conflict
Primul-ministru Emil Boc i-a invitat marţi, la discuţii, de la ora 17,00, la Palatul Victoria, pe reprezentanţii confederaţiilor sindicale, a informat Biroul de presă al Executivului.
Potrivit sursei citate, la întrevederi participă şi ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ioan Botiş.