Sesizarea PDL privind revocarea lui Vasile Blaga de la şefia Senatului, amânată
Curtea Constituţională a României a amânat dezbaterea sesizării PDL privind hotărârea Parlamentului de revocare a lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului.
Articol de Luminiţa Apostolescu, 26 Septembrie 2012, 10:47
Curtea Constituţională a amânat pentru joi sesizarea Partidului Democrat Liberal privind hotărârea din vară a Parlamentului care a dus la revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului.
Revocarea a mai fost contestată de către democrat-liberali, dar respinsă de judecători, după ce Guvernul Ponta restrânsese competenţele Curţii, printr-o ordonanţă de urgenţă.
Potrivit PDL, situaţia s-a schimbat însă acum o săptămână, când Curtea Constituţională şi-a recăpătat dreptul de a se pronunţa asupra deciziilor Parlamentului.
În 20 septembrie, Grupul parlamentar al senatorilor democrat-liberali a depus la Curtea Constituţională o nouă sesizare privind hotărârea prin care Vasile Blaga a fost înlocuit de la şefia Senatului.
Senatorul PDL, Dumitru Oprea, a precizat pentru RRA că democrat-liberalii consideră ilegală înlăturarea lui Blaga şi a explicat că Vasile Blaga nu a delegat niciun vicepreşedinte să conducă o şedinţă a plenului senatorilor.
În iulie, liderul PDL, Vasile Blaga, a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, în această poziţie fiind ales preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Curtea Constituţională a respins atunci ca fiind inadmisibilă sesizarea PDL privind revocarea lui Blaga, deoarece intrase în vigoare ordonanţa de urgenţă care reducea atribuţiile Curţii cu privire la hotărârile Parlamentului.
Reprezentarea României la Bruxelles, în vizorul CCR
Instanţa se va pronunţa asupra altei sesizări a PDL referitoare la neconstituţionalitatea unei legi adoptate în vară de Parlament.
Aceasta prevede că în cazul unui dezacord între preşedinte şi guvern pe tema reprezentării României la reuniunile Consiliului European, Parlamentul va fi cel care va decide cine va conduce delegaţia ţării la Bruxelles.