Ședință a conducerii restrânse a PSD
Conducerea restrânsă a PSD a fost convocată pentru luni în şedinţa Biroului Permanent Naţional.
Articol de Radiojurnal, 23 Septembrie 2018, 20:38
Conducerea restrânsă a PSD a fost convocată pentru luni, la ora 11:30, în şedinţa Biroului Permanent Naţional.
Întâlnirea are loc după ce, vineri, în Comitetul Executiv al social-democraţilor, contestatarii liderului PSD i-au reproşat lui Liviu Dragnea că nu mai au loc aceste şedinţe săptămânale şi că ia singur deciziile.
Din Biroul Permanent fac parte preşedintele formaţiunii, preşedintele executiv, secretarii şi vicepreşedinţii. Practic, Paul Stănescu, Gabriela Firea şi Robert Negoiţă se vor afla din nou faţă în faţă cu Liviu Dragnea, după ce acesta a fost reconfirmat, cu majoritate de voturi, ca lider al partidului, precizează redactorul RRA, Alexandra Cristea.