Scutul antirachetă de la Deveselu, complet operaţional anul acesta
Asistentul secretarului de stat american pentru controlul armamentului, Frank Rose, a dat asigurări că scutul antirachetă de la Deveselu va deveni complet operaţional anul acesta.
Articol de Cerasela Rădulescu, 13 Ianuarie 2016, 09:13
Mai întâi vor avea loc teste care vor dura câteva luni, a precizat Frank Rose.
El a mulţumit României şi a afirmat că baza din ţara noastră este crucială pentru sistemul de apărare antirachetă.
De menţionat că Frank Rose a organizat, la Bruxellles, o masă rotundă cu presa la sediul NATO.
Oficialul american a fost negociator-şef pentru bazele antirachetă din România, Polonia şi Turcia, aminteşte corespondenta RRA la Bruxelles.
Răspunzând la o întrebare adresată de Radio România privind importanţa facilităţilor sistemului antirachetă din România, Frank Rose a ţinut să precizeze:
"Vreau să mulţumesc României pentru excelenta ei cooperare. Aşa cum am mai spus, baza din România, Aegis Ashore, este crucială pentru sistemul de apărare antirachetă. În mod esenţial, baza de la Deveselu va mări capacitatea de apărare a sudului şi estului Europei în faţa ameninţărilor balistice", a afirmat acesta.
Baza antirachetă din România a servit ca exemplu pentru cea care se construieşte în Polonia şi care va deveni operaţională în 2018. T
Totodată, Frank Rose a avertizat Kremlinul în legătură cu orice tendinţă a acestuia de a transforma Peninsula Crimeea într-o bază nucleară rusească la Marea Neagră.