Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria reginei Ana

Mâine este zi de doliu naţional în memoria reginei Ana.

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria reginei Ana

Articol de Ramona Alexandrescu, 12 August 2016, 19:32

Sicriul său se află în Sala Tronului din Palatul Regal, iar mâine Ana de România va porni pe ultimul său drum, spre Curtea de Argeş, unde va fi înmormântată alături de ceilalţi regi ai României.

Mii de români au trecut până în acest moment pe la catafalcul reginei Ana, aflat în Sala Tronului a Palatului Regal.

-: Am ţinut să fiu prezent, pentru că din familia mea sunt mulţi care nu mai sunt şi vreau să fiu prezent, să prind această clipă. În memoria a ceea ce a fost şi a făcut pentru noi sau a reprezentat România regina Ana şi în memoria bunilor mei, am ţinut să fiu astăzi prezent.

-: Eu am adus un pios omagiu pentru un om adevărat. În rest, vor comenta istoria şi generaţia voastră.

Şi primarul general al capitalei, Gabriela Firea, a fost prezentă la Palatul Regal, după ce a stat peste o oră la coadă.

"Am transmis şi în calitate oficială de primar general când s-a anunţat vestea tristă a plecării la cele veşnice a reginei Ana un mesaj de condoleanţe, un mesaj oficial din partea municipalităţii, dar astăzi am venit ca simplu cetăţean şi stau la coadă, ca şi ceilalţi bucureşteni, pentru a spune o scurtă rugăciune şi a avea un moment de reculegere la catafalcul reginei Ana", a spus Gabriela Firea.

Medicul Irinel Popescu: Am venit şi în numele Academiei de Ştiinţe Medicale şi am depus o coroană de flori din partea acestei instituţii. Consider că pentru simbolul pe care îl reprezintă regina Ana în istoria României avem datoria să-i aducem acest ultim omagiu, atât la nivel individual, cât şi la nivel instituţional.

O ceremonie religioasă pentru regina Ana este programată mâine dimineaţă, la ora 11:00, în Piaţa Palatului Regal, după care cortegiul mortuar va pleca spre Curtea de Argeş.

Va merge cu viteză redusă între 11:30 şi 12:00, de la Palatul Regal până la Arcul de Triumf, pe traseul Bd. Magheru-Piaţa Romană-Piaţa Victoriei-Bd. Aviatorilor-Piaţa Charles de Gaulle.

De la Arcul de Triumf, cortegiul funerar va merge cu viteză normală spre Curtea de Argeş, prin Chitila, Titu, Găeşti, Topoloveni şi Piteşti.

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei