Ascultă Radio România Actualitaţi Live

România, un bun exemplu de "smart defence"

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat, luni, că apreciază participarea României la operaţiunile Alianţei, în ciuda situaţiei economice precare, adăugând că ţara noastră este un bun exemplu de "smart defence" (apărare inteligentă).

România, un bun exemplu de "smart defence"

Articol de Alina Dobrinescu, 10 Octombrie 2011, 15:42

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că România este o ţară cu o valoroasă tradiţie militară, apreciind faptul că îşi continuă participarea la operaţiunile Alianţei în ciuda faptul că trece printr-o situaţie economică dificilă.

"Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi primit la Bucureşti. Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu din nou în România. Doresc să mulţumesc României pentru faptul că a găzduit această sesiune a AP a NATO. România e o ţară cu o valoroasă şi mândră tradiţie militară iar contribuţia dvs. e importantă în Afganistan, Kosovo şi Libia. Vă mulţumesc pentru acest angajament şi vreau să onorez, menţionând aici, serviciul deosebit şi sacrificiile făcute de militarii dvs. Doresc să apreciez în mod deosebit faptul că vă continuaţi participarea în operaţiunile noastre, în ciuda acestei perioade de dificultăţi economice. Aceasta demonstrează angajamentul puternic pe care îl aveţi faţă de Alianţa noastră şi faptul că securitatea nu e un lux, ci o necesitate", a spus Rasmussen, într-o declaraţie susţinută la finalul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu preşedintele României, Traian Băsescu.

El a apreciat că găzduirea de către România a unor elemente ale sistemului american de apărare antirachetă reprezintă o "contribuţie semnificativă" la securitatea Alianţei.

"Dacă nu putem să cheltuim mai mult, trebuie să cheltuim mai bine, pentru a nu afecta securitatea"


De asemenea, secretarul general al NATO a mai spus că securitatea şi economia sunt interdependente, iar modalitatea prin care vom şti cum să "cheltuim mai bine" pentru a nu ne afecta securitatea înseamnă "smart defence", punctând că România este un "bun exemplu" din acest punct de vedere.

"Securitatea şi economia sunt strâns interdependente. O politică fiscală solidă înseamnă şi o politică de securitate solidă, pentru că deficite foarte mari şi datorii foarte mari fac ca naţiunile să fie vulnerabile. Dacă nu putem să cheltuim mai mult, atunci trebuie să ştim să cheltuim mai bine, pentru a nu afecta securitatea. Asta este ceea ce numesc eu "smart defence" (apărare inteligentă ). Ştim că împreună sunt mai puternici şi ştiu că există un cântec românesc foarte cunoscut care spune exact acest lucru. Astăzi, este foarte important pentru noi şi are sens să prioritizăm, să ne accentuăm pe acele puncte ale noastre care sunt tari şi să cooperăm în proiectele multinaţionale. România astăzi este un bun exemplu "smart defence", a spus Rasmussen.

El a subliniat că, în prezent, România este implicată în proiecte importante ale NATO, cum ar fi proiectul de supraveghere aeriană pentru 2011.

"Trebuie să învăţăm cu toţii să facem mai mult cu mai puţin fără a cădea în capcana de a face pur şi simplu doar mai puţin. Trebuie să învăţăm să facem bine. Acesta va fi o principală provocare a noastră la summitul de la Chicago, din mai 2012. Deja înregistrăm progrese. La Chicago scopul pe care mi-l propun e ca şefii de stat să adopte un pachet de proiecte multinaţionale, iar aceste proiecte să devină realitate. În această perioadă dificilă de criză ne aflăm în faţa unei alegeri dificile: să alegem între apărare inteligentă sau apărare mai puţină. Domnule preşedinte, contribuţia dvs a fost vitală pentru pregătirea summitului de la Lisabona, de anul trecut, în care s-au stabilit obiectivele viitoare ale NATO", a conchis Rasmussen.

El a precizat că se aşteaptă, în următoarele luni, la aceeaşi susţinere din partea României, în "paşii" ce vor fi întreprinşi către viitorul summit NATO de la Chicago.

România are obligaţia de a participa la acţiunile NATO

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu l-a asigurat pe secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că România este o ţară care înţelege că, odată devenită stat membru al Alianţei, nu are doar beneficiul securităţii, ci şi obligaţiile de a participa la acţiunile NATO.

"L-am asigurat pe secretarul general că România este o ţară care înţelege că odată devenit membru NATO nu ai doar beneficiul securităţii, ci şi obligaţiile de a participa la acţiunile Alianţei, ori de câte ori este nevoie, în limita posibilităţilor pe care le avem, dar nu putem aştepta securitate fără să fim parte a sistemului de securitate şi fără implicare directă în acţiunile Alianţei", a spus Băsescu.

Preşedintele Băsescu a menţionat că în discuţiile avute cu Rasmussen au fost abordate subiecte precum obiectivele pentru summitul NATO de la Chicago, dar şi situaţia din Afganistan sau Kosovo.

"De asemenea, am făcut împreună o analiză a situaţiei din Afganistan şi a viitoarelor obiective pe care le avem pentru ca Afganistanul să devină un stat de drept, o democraţie. Nu în ultimul rând, am făcut o analiză a situaţiei din Kosovo şi prin prisma deciziei României de a-şi retrage jandarmii şi poliţiştii din EULEX", a spus Băsescu.

La final, şeful statului român i-a mulţumit secretarului general NATO, care este de origine danez, pentru susţinerea guvernului ţării sale cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen.

"Pentru că sunteţi danez, mulţumesc mult pentru sprijinul guvernului danez pentru aderarea la Schengen", a afirmat preşedintele român.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie