Rectificarea bugetară aduce bani în plus la Sănătate şi la Muncă
Miercuri , la prima rectificare bugetară din acest an , Guvernul a stabilit ca două ministere să primească bani suplimentari. Acestea sunt Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Sănătăţii.
Articol de Simona Mihăescu, 18 August 2010, 19:34
În urma rectificării bugetare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va primi în plus 4,36 miliarde lei, reprezentând transferuri de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi a pensiilor IOVR, indemnizaţiilor reparatorii, alocaţiilor de stat pentru copii, alocaţiilor familiale, indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi altor ajutoare sociale.
Ministerul Sănătăţii va primi la rândul său încă 2,81 miliarde lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului.
Alte fonduri vor fi alocate Ministerului Mediului şi Pădurilor (241,2 milioane lei), Ministerului Economiei (207,1 milioane lei), Ministerului Culturii (56,9 milioane lei, pentru restaurarea şi reabilitarea monumentelor istorice, precum şi consolidarea unor clădiri culturale, ca Biblioteca Naţională a României, Teatrul I.L. Caragiale), Ministerului Comunicaţiilor (49,6 milioane lei, în principal, pentru plata serviciilor de închiriere de licenţe aferente produselor Microsoft), Academiei Române (17 milioane lei, pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.
La prima rectificare bugetară din 2010 , s-a mai decis şi de la ce ministere vor fi răiate bugetele.
Astfel,vor fi micşorate bugetele Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ( cu 494,6 milioane lei), Ministerului Administraţiei şi Internelor (476,8 milioane lei), Ministerului Apărării Naţionale (278,5 milioane lei), Ministerului Justiţiei (198 milioane lei), Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (168,6 milioane lei), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (142,5 milioane lei), Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (121,7 milioane lei), Ministerului Public (105,2 milioane lei).
Veniturile estimate la bugetul consolidat scad la rectificare cu 3,4 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse doar cu 714 milioane lei, cele mai mari diminuări de venituri fiind la impozitul pe venit, accize şi impozitul pe profit, Guvernul bazându-se pe resurse suplimentare din creşterea TVA.
Guvernul vrea reducerea cheltuiellior
Cheltuielile pe acest an ale bugetului asigurărilor pentru şomaj vor fi majorate cu 1,1 miliarde lei prin rectificarea bugetară, Guvernul anticipând pentru perioada imediat următoare o reducere a numărului de salariaţi faţă de prognoza utilizată la construcţia iniţială a bugetului.
Sumele defalcate din TVA alocate de la bugetul de stat către bugetele locale vor fi reduse la rectificarea bugetară cu 2,1 miliarde lei, scădere care va afecta atât fondurile pentru salarii şi sporuri în învăţământul preuniversitar, cât şi cele pentru alocaţii sociale, săli de sport şi drumuri.
Bugetul CFR Călători şi cel al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare vor fi suplimentate de Guvern pentru acoperirea unor datorii faţă de alte companii, inclusiv către E.ON Gaz, condiţia fiind însă ca sumele astfel încasate de către furnizorul de gaze să fie vărsate la buget ca dividende.
Electrica ,Romgaz şi Loteria Naţională vor dona bani la buget
Rectificarea bugetară de miercuri ,mai prevede ca Electrica şi Romgaz să doneze la buget câte 400 milioane lei, iar Loteria va dona 74 milioane lei din profitul anilor precedenţi şi vânzări de active, iar firmele subvenţionate şi cu pierderi anterioare, dar care înregistrează profit în 2010 vor repartiza profitul pentru acoperirea acestor pierderi.
Pentru întregul an se estimează o reducere în termeni reali a Produsului Intern Brut de 1,7-1,9%, comparativ cu creşterea de 1,3% avută în vedere la fundamentarea bugetului iniţial, şi un deficit bugetar de 6,8%, faţă de 5,9% iniţial.
Premierul Emil Boc a declarat, la finalul şedinţei de guvern, că ministerele au fost obligate să îşi reprioritizeze proiectele de investiţii şi să accepte ca prin rectificarea bugetară să fie asigurate fonduri doar pentru acele lucrări care pot fi încheiate în acest an.
Printre proiectele bugetate în continuare au fost menţionate finalizarea lucrărilor la centura Bucureşti pe secţiunea Chitila-Voluntari, la autostrada Cernavodă-Constanţa şi la centura municipiului Constanţa, astfel încât în vara anului viitor să se poată circula în regim de autostradă pe tronsonul Piteşti-Constanţa.
Alte proiecte bugetate din domeniul transporturilor sunt finalizarea a 12 kilometri din Autostrada Transilvania, între Câmpia Turzii şi Turda, şi încheierea lucrărilor la centura Iaşi, Caransebeş, Cluj-Napoca, Sibiu.
La acestea se adaugă finalizarea a 1.396 locuinţe pentru tineri, a 300 kilometri de drumuri judeţene şi comunale, a reţelelor de apă în 104 localităţi, a sistemului integrat de apă în 17 localităţi, precum şi reabilitarea termică a 29.690 apartamente.
Premierul a amintit totodată că prin rectificarea bugetară au fost asigurate fonduri pentru achitarea datoriilor restante ale statului în sistemul de sănătate (1,9 miliarde lei) şi a datoriilor unor companii de stat (500 milioane lei).
În nota de fundamentare a proiectului Guvernul apreciază că vor fi asigurate fondurile pentru plata integrală şi la timp a pensiilor de asigurări sociale de stat şi a indemnizaţiilor de şomaj şi "evitarea declanşării unor conflicte sociale".