Raluca Turcan: Este nevoie de Mişcarea Populară
Deputatul PDL Raluca Turcan e de părere că este nevoie de constituirea unei Mişcări de Centru-Dreapta, al cărei factor coagulant să fie PDL, care să adune toate sensibilităţile din România.
Articol de Flori Doman, 24 Februarie 2012, 16:24
Raluca Turcan a afirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe ţinute la Sibiu, că Partidul Democrat Liberal trebuie să fie factorul coagulant pentru o mişcare de centru-dreapta, însă o astfel de construcţie nu se poate naşte peste noapte, ci că trebuie făcută în doi paşi.
În opinia deputatului, prima etapă ar fi realizarea unei alianţe electorale în vederea alegerilor locale, cu parteneri care îmbrăţişează principii de dreapta şi centru dreapta.
Principalul scop al acestei alianţe este câştigarea a cât mai multor Consilii Judeţene şi primării de mari oraşe.
Deputatul PDL a nominalizat, ca posibili parteneri în această alianţă electorală pentru alegerile locale, formaţiuni cum ar fi PNŢCD sau ecologiştii, dar şi ONG-uri şi asociaţii civice care se adresează electoratului de dreapta şi sunt dispuse să militeze pentru măsuri de dreapta.--fb1
În a doua etapă, după alegerile locale, Turcan crede că se va putea constitui o structură politică de dreapta puternică, ca o contrapondere la USL.
"Cred, de exemplu, că este posibil să mergem pe ideea unei alianţe electorale pentru alegerile locale. E vorba, în primul rând, de considerente practice, fiindcă o alianţă electorală nu trebuie să treacă prin faza înscrierii la tribunal, lucru care ar putea lua 3-4 luni. După alegerile locale vom avea o imagine mai clară asupra potenţialilor parteneri ai PDL pentru această Mişcare şi vom avea de asemenea imaginea clară a potenţialului electoral al PDL şi al întregii Mişcări, a spus Turcan.
Deputatul democrat liberal a subliniat că, printr-un program politic adresat, în principal, clasei de mijloc, se va creea o structură politică a dreptei, alternativă la USL.
Pe această bază şi adăugând un program politic direcţionat prioritar către clasa de mijloc, vom putea face o structură politică a dreptei care să se contrapună cu succes USL-ului. Ideal, Mişcarea ar trebui să fie de dreapta, însă PNL, PC, PSD sunt exemplul concret că matematica electorală vine şi din adunarea procentelor, nu doar din adunarea idealurilor", a spus deputatul.
UNPR, în Mişcarea Populară?
Raluca Turcan a afirmat că, în opinia sa, UNPR ar putea participa la această construcţie politică de centru-dreapta, chiar dacă în ceea ce priveste apartenenţa sa ideologică pot fi discuţii.
"Intrarea UNPR în Mişcarea Populară trebuie judecată pragmatic: o viziune generală de dreapta, dar şi măsuri pentru electoratul de centru", a precizat deputatul democrat-liberal.
De asemenea, a adăugat că UNPR a fost un partener de guvernare cu ajutorul căruia s-au luat "cele mai curajoase măsuri economice de dreapta".