Radu Bica, suspendat din funcţie
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj a fost suspendat din funcţie, după ce a fost arestat sub acuzaţia de luare de mită.
Articol de Luminiţa Apostolescu, 17 Noiembrie 2011, 19:00
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, arestat pentru mită, a fost suspendat din funcţie, printr-un ordin al prefectului Florin Stamatian.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Cluj, Anca Stănescu, a declarat, joi, că ordinul de suspendare a fost transmis Consiliului Judeţean Cluj.
Ordinul prefectului intră în vigoare începând cu data de 15 noiembrie.
Radu Bica face parte din PDL şi se află în arest preventiv pentu 29 de zile într-un dosar de corupţie.
Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi, consilierii judeţeni urmează să alegă în zilele următoare un vicepreşedinte interimar al Consiliului Judeţean.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, a fost arestat pe 1 noiembrie sub acuzaţia de luare de mită, iar recursul său împotriva măsurii arestării a fost respins ulterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.