Radio România Actualități, premiat de Asociația SMART CITY
Prin premiul obţinut, RRA dovedeşte că susţine continuu modernizarea societăţii, fără să renunţe la valorile care menţin postul, constant, în preferinţele ascultătorilor.
Articol de Radiojurnal, 01 Aprilie 2022, 09:25
Radio România Actualităţi a primit premiul special pentru 'Cel mai bun partener media al anului', la gala organizată aseară de Asociaţia Română pentru Oraşe Inteligente.
La evenimentul de la Palatul Parlamentului au participat specialişti, companii şi autorităţi care propun soluţii sau implementează diverse măsuri, precum eficientizare energetică, transport prietenos cu mediul, iluminat inteligent sau administraţie publică digitalizată.
Prin premiul obţinut, Radio România Actualităţi dovedeşte că susţine continuu modernizarea societăţii, fără să renunţe la valorile care menţin postul, constant, în preferinţele ascultătorilor.