PSD contestă respingerea moţiunii de cenzură la Curtea Constituţională
PSD va înainta Curţii Constituţionale o contestaţie privind decizia Parlamentului de respingere a moţiunii de cenzură.
Articol de Alina Dobrinescu, 21 Martie 2011, 17:27
PSD solicită instanţei să declare această hotărâre neconstituţională, pe motiv că parlamentarilor puterii li s-ar fi impus să nu voteze.
"Este o problemă de principiu prin care încercăm nu doar la nivel public şi politic, ci şi la nivel constituţional, să sancţionăm actul de laşitate şi de cumpărare a voturilor parlamentarilor, act comis de către guvernul Boc şi de către partidele care susţin guvernul Boc.(...) Decizia celor de la Putere de a impune parlamentarilor să nu voteze încalcă prevederile constituţionale privind mandatul imperativ şi atâta timp cât aceşti parlamentari, sigur, ei sunt în primul rând vinovaţi că se supun unor ordine de partid neconstituţionale, dar atâta timp cât au venit sub un mandat imperativ decizia Parlamentului de respingere a moţiunii de cenzură este neconstituţională", a declarat liderul PSD, Victor Ponta.
Plenul reunit al Parlamentului a respins moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie, după ce guvernul şi-a asumat răspunderea pe Codul Muncii.
Documentul a obţinut doar 212 voturi din cele 236 cerute de Constituţie pentru a fi adoptat.
Parlamentarii puterii au fost prezenţi în sală, însă, nu au participat la votul secret cu bile.