Protestele de la Cotroceni şi Piaţa Victoriei continuă
Este o nouă seară de proteste în Capitală.

Articol de Radiojurnal, 13 Februarie 2017, 18:54
Câteva sute de persoane s-au adunat din nou în Piaţa Victoriei, nemulţumite de activitatea Guvernului şi tot atâtea se află acum în faţa Palatului Cotroceni pentru a cere demisia preşedintelui Klaus Iohannis.
La mitingul de la Cotroceni un protestatar a fost ridicat de jandarmi, după ce a strigat lozinci antiguvernamentale.
S-a încercat astfel evitarea unui posibil conflict între cei prezenţi, după cum ne-au transmis reporterii RRA.