Protest al opoziţiei în deschiderea sesiunii parlamentare
Începutul sesiunii parlamentare a fost marcat de un protest al partidelor din opoziţie.
Articol de Politica Romaneasca, 01 Februarie 2017, 16:10
UPDATE La începutul şedinţei Camerei Deputaţilor parlamentarii PNL şi USR au urcat împreună la tribuna Parlamentului cu pancarde pe care erau scrise mesaje critice la adresa guvernanţilor.
Deputaţii opoziţiei au scandat minute în şir lozinci precum "Hoţii!" sau "Demisia!".
Lucrările au fost reluate după intervenţia preşedintelui de şedinţă, care a tras atenţia că Regulamentul nu permite astfel de manifestări în plenul Parlamentului.
Deputaţii şi-au ales prin vot secret cu bile, componenţa Biroului Permanent pentru actuala sesiune.
Grupurile parlamentare şi-au desemnat reprezentanţii pentru posturile de vicepreşedinţi, chestori şi secretari, singura funcţie care se păstrează pentru întreaga legislatură fiind cea de preşedinte - transmite redactorul RRA, Angela Matei.
politicaromaneasca.ro a transmis LIVE VIDEO votul din Camera Deputaţilor.
Pe ordinea de zi figurează, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor:
-Proiectul de Hotărâre privind completarea și modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 6/2017).
-Alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor Camerei Deputaţilor.