Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Protest al funcţionarilor publici în Capitală

Peste 100 de funcţionari publici protestează, în această dimineaţă, în faţa Parlamentului României.

Protest al funcţionarilor publici în Capitală

Articol de Cătălin Trandafir, 18 Noiembrie 2015, 10:13

Este vorba de un miting organizat de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, precizează reporterul RRA.

Liderul organizaţiei, Sebastian Oprescu, a precizat că revendicările pe care le au sunt de ordin salarial.

"Protestăm pentru a determina Camera Deputaţilor, deputaţii de altfel, să corecteze salariile pe aceleaşi funcţii publice aşa cum le-au corectat pentru parlament, pentru preşedinţie, pentru aparatul de lucru al guvernului. Deci, trebuie să facă acest lucru pentru toată administraţia publică, nu pentru administraţia publică imediat apropiată lor", a declarat Oprescu.

Sindicaliştii cer şi promulgarea legii care va acorda o creştere salarială angajaţilor statului, aceasta, în condiţiile în care, a mai spus Sebastian Oprescu, peste 60% dintre funcţionarii publici, în special cei din plan local, sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, indiferent de studii.

Celebrul comentator sportiv Ilie Dobre, de la Radio Romania Actualitati, a realizat al 6-lea record mondial, cu o performanta senzationala, 35 secunde 6 zecimi, fara respiratie, in transmisiunea directa a unui gol in direct, mentioneaza World Record Academy (Academia Mondiala a Recordurilor), cea mai prestigioasa organizatie mondiala, care certifica recordurile mondiale.

Acest record mondial unic, incredibil, care depaseste, cu 10 -11 secunde, limita biologica umana, dupa cum a mentionat prof. univ. dr. General Ion Ţintoiu, reputat medic cardiolog, de la Spitalul Militar Central din Bucuresti, a fost stabilit in timpul meciului de fotbal dintre ASTRA Giurgiu si ASA Tg. Mures, din etapa a doua a Ligii I., din ziua de 19 iulie 2015, cand a marcat Filip Jazvic, de la ASA Tg. Mures.

Comentatorul Ilie Dobre detine alte cinci recorduri mondiale: 31 si 27 secunde in transmisiunea unui gol in direct, fara respiratie; 1 minut si 8 secunde si 42 secunde, cu o singura respiratie, fiind totodata comentatorul sportiv radio cu cele mai multe carti publicate (42), la ora actuala avand deja 43.

World Record Academy i-a acordat, de asemenea, premiul de mare prestigiu international "Omul Anului in Media" (2014), si a precizat ca Ilie Dobre a fost premiat, in 2008, cu "Ordinul National pentru Merit" in grad de Cavaler.

Guvernul prelungește plafonarea RCA
Știri 27 Martie 2025, 19:18

Guvernul prelungește plafonarea RCA

Guvernul a extins cu încă trei luni perioada în care preţurile poliţelor RCA rămân plafonate.

Guvernul prelungește plafonarea RCA
CCR a respins contestaţiile reprezentanţilor AUR, POT şi SOS România
Știri 27 Martie 2025, 19:13

CCR a respins contestaţiile reprezentanţilor AUR, POT şi SOS România

Curtea Constituţională a respins contestaţiile reprezentanţilor AUR, POT şi SOS România faţă de cele două legi din...

CCR a respins contestaţiile reprezentanţilor AUR, POT şi SOS România
România a reușit reducerea cheltuielilor cu 5% în primele două luni ale anului
Știri 27 Martie 2025, 10:44

România a reușit reducerea cheltuielilor cu 5% în primele două luni ale anului

Instituțiile statului au cheltuit cu aproape 400 de milioane de lei mai puțin pe bunuri și servicii, comparativ cu primele...

România a reușit reducerea cheltuielilor cu 5% în primele două luni ale anului
AUR a depus două moțiuni simple
Știri 27 Martie 2025, 10:37

AUR a depus două moțiuni simple

O moțiune vizează activitatea ministrului Energiei, Sebastian Burduja, iar o altă este îndreptată împotriva ministrului de...

AUR a depus două moțiuni simple
Sancțiuni mai mari pentru parlamentarii care au absenţe nemotivate
Știri 25 Martie 2025, 09:31

Sancțiuni mai mari pentru parlamentarii care au absenţe nemotivate

Propunerea de sancţionare a parlamentarilor care lipsesc a fost intens dezbătută ieri, la Camera Deputaţilor, înainte de a fi...

Sancțiuni mai mari pentru parlamentarii care au absenţe nemotivate
Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, pe agenda CSAT
Știri 21 Martie 2025, 15:49

Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, pe agenda CSAT

Este prima reuniune CSAT de când Ilie Bolojan a preluat interimar mandatul de şef al statului.

Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, pe agenda CSAT
Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea numărului de secretari de stat
Știri 21 Martie 2025, 09:42

Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea numărului de secretari de stat

Decizia de reducere a numărului de secretari de stat din ministere la 56 face parte din planul Executivului de diminuare a...

Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea numărului de secretari de stat
Radio România deschide sezonul târgurilor de carte cu Caravana Gaudeamus la Craiova
Știri 19 Martie 2025, 11:43

Radio România deschide sezonul târgurilor de carte cu Caravana Gaudeamus la Craiova

Prin suprafaţa ocupată şi prin numărul de participanţi, ediţia din acest an reprezintă un record în ceea ce priveşte...

Radio România deschide sezonul târgurilor de carte cu Caravana Gaudeamus la Craiova