Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele Franţei, François Hollande, vine în România

Preşedintele Franţei, François Hollande, începe astăzi o vizită de două zile în România.

Preşedintele Franţei, François Hollande, vine în România

Articol de Carmen Gavrilă, 12 Septembrie 2016, 08:54

Şeful statului francez va fi primit mâine de preşedintele Klaus Iohannis, cu care va discuta teme care ţin de agenda bilaterală, dar şi de cea europeană, după decizia Marii Britanii de a părăsi spaţiul comunitar.

Cei doi preşedinţi vor vizita mâine Centrul de Cercetare de la Măgurele, iar în prezenţa lor vor fi semnate o serie de acorduri în domeniul educaţiei şi cercetării.

Cei doi preşedinţi vor participa şi la Forumul economic "Parteneriatele franco-române de viitor".

România mizează pe o creştere a relaţiilor economice cu Franţa, care deja este al patrulea partener comercial şi al cincilea investitor în România.

De altfel, autorităţile române şi-au propus să întărească parteneriatul strategic dintre România şi Franţa, după ce, în iunie, premierii celor două ţări au revizuit şi semnat foaia de parcurs.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi a explicat că François Hollande şi Klaus Iohannis vor discuta la Bucureşti şi despre viitorul Uniunii Europene.

"Cei doi şefi de stat vor discuta despre ceea ce se întâmplă în acest moment cu regândirea proiectului european, viziunea pentru reconstrucţia acestui proiect european, ceea ce se întâmplă după momentul Brexit şi, de asemenea, un lucru important este că România şi Franţa pot contribui împreună, dar şi substanţial, la discuţiile care vor avea loc la summitul de la Bratislava, de pe 16 septembrie", a spus Mădălina Dobrovolschi.

Preşedintele François Hollande a menţionat în repetate rânduri că, din pucnt de vedere economic, Uniunea Europeană ar avea nevoie de o relaxare în ceea ce priveşte deficitul.

Poziţia franceză privind o renunţare la austeritate este împărtăşită şi de Italia. Germania, în schimb, prin cancelarul Angela Merkel, consideră că Europa trebuie să menţină în continuare limitarea deficitului.

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei