Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Preşedintele APCE susţine aderarea României la Schengen

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, a declarat că susţine aderarea României la spaţiul Schengen şi a salutat evoluţiile pozitive în plan politic, după criza politică prin care a trecut ţara noastră vara trecută.

Preşedintele APCE susţine aderarea României la Schengen

Articol de Flori Doman, 25 Februarie 2013, 16:26

Preşedintele APCE, Jean-Claude Mignon a mulţumit la începutul discursului său preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru prilejul de a se adresa Parlamentului României şi a adăugat că pentru el este o onoare de a se adresa parlamentarilor români, reamintind şi faptul că se află în România pentru a 15-a oară.

ean-Claude Mignon a declarat luni, în Parlament, că acum poate constata "cu plăcere" coabitarea de la Bucureşti şi că politicienii români au renunţat la metodele radicale deoarece îl neliniştise foarte mult climatul de confruntare din vara anului trecut.

"Responsabilii politici români au renunţat la metodele radicale, dar nu vă pot ascunde că climatul de confruntare mă neliniştise mult. Constat cu plăcere o coabitare", a spus Mignon.

Preşedintele APCE a susţinut că ţinerea acestui discurs în Parlamentul României a fost convenită cu preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, în luna iulie a anului trecut, când a efectuat o vizită la Bucureşti împreună cu o delegaţie a APCE, înaintea referendumului referitor la demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Politicienii români "au dat dovadă de maturitate democratică"

Jean-Claude Mignon a declarat că susţine aderarea României la spaţiul Schengen şi a salutat evoluţiile pozitive în plan politic, după criza politică prin care a trecut ţara noastră vara trecută.

"Voi uita poziţia oficială a ţării mele, pe care nu trebuie să o reprezint aici, eu sunt membru al Consiliului Parlamentar al Europei, pe acesta îl reprezint şi în logica ce m-a făcut să pledez în 1993 în favoarea României, nu pot să fiu decât în favoarea unei măsuri care să aplice Spaţiul Schengen şi ţării dumneavoastră. Nu cred că dacă ne vom închide ermetic frontierele ne vom rezolva problemele", a afirmat Jean-Claude Mignon.

De asemenea, oficialul a subliniat în discursul său că politicienii români "au dat dovadă de maturitate democratică" şi au "ales o soluţie nobilă" pentru criza politică.

El a subliniat că este important ca "majoritatea să nu abuzeze de puterile sale, chiar şi atunci când textele legii o permit".

Jean-Claude Mignon a spus că "nicio Constituţie, oricât de perfectă ar fi, nu garantează o funcţionare democratică perfectă", iar ţara sa, Franţa, a trecut prin mai multe modificări ale legii fundamentale în ultimele decenii.

El a salutat angajamentului premierului Victor Ponta de a lucra împreună cu Comisia de la Veneţia la procesul de modificare a Constituţiei din România.

Jean-Claude Mignon: Este esenţială continuarea eforturilor anticorupţie în România

Preşedintele APCE a evidenţiat şi că "garantarea independenţei justiţiei" este foarte importantă pentru o democraţie.

"Aceasta presupune şi să ne abţinem de la orice discreditare a hotărârilor judecătoreşti", a afirmat el.

Preşedintele organismului parlamentar al Consiliului Europei a punctat şi că "este esenţială" continuarea eforturilor anticorupţie, ceea ce necesită ca în fruntea DNA să fie numită "o personalitate incontestabilă şi incontestată".

APCE a fost unul dintre organismele care au avut poziţii în perioadei crizei politice din România din vara anului 2012.

Preşedintele APCE a făcut apel atunci la politicienii români să depăşească subiectele de dispută şi să coopereze pentru soluţionarea problemelor ţării.

De asemenea, Jean-Claude Mignon a îndemnat toate instituţiile şi actorii politici din România să respecte decizia Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie şi să asigure o coabitare în cele mai bune condiţii posibile.

Preşedintele APCE, în vizită oficială la Bucureşti

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, efecturează o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, şi a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

În cadrul vizitei, Mignon are prevăzute întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi cu premierul Victor Ponta.

Vizita preşedintelui APCE face parte din seria acţiunilor de diplomaţie parlamentară multilaterală ale Parlamentului României, care includ întrevederi periodice la nivelul conducerii Parlamentului României şi APCE.

Oficialul APCE s-a întâlnit luni cu premierul Victor Ponta şi ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.

De asemenea, la Parlament a avut întâlniri cu membrii Comisiilor de politică externă, ai Comisiilor pentru afaceri europene, Comisiilor pentru drepturile omului, Comisiilor juridice şi ai Comisiei comune privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Tot luni, Jean-Claude Mignon a participat la şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

În cursul zilei de marţi, preşedintele APCE va avea o întâlnire cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, se va întâlni cu reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi cu şeful statului Traian Băsescu.

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice
Știri 16 Ianuarie 2025, 09:28

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice

Într-un interviu acordat presei maghiare şi citat de MTI, liderul UDMR a precizat că nu pot fi pur şi simplu desfiinţate...

UDMR nu susţine o reformă administrativ-teritorială care ar schimba proporţiile etnice
Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Știri 16 Ianuarie 2025, 08:52

Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale

Pe 31 decembrie 2024, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea deschisă de Călin Georgescu, însă acesta a făcut recurs.

Înalta Curte dezbate recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"
Știri 15 Ianuarie 2025, 16:26

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"

Proiectul bugetar pentru acest an va avea o abordare prudentă, spunea premierul Marcel Ciolacu, precizând că se va menţine în...

Proiectul bugetar pentru acest an "va avea o abordare prudentă"
Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora
Știri 15 Ianuarie 2025, 16:20

Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora

Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări de TVA nu se va mări.

Marcel Ciolacu: Taxa pe valoarea adăugată nu se va majora
Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei
Știri 15 Ianuarie 2025, 10:32

Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei

Petre Roman este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul redeschis al Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Petre Roman, chemat la Parchetul General în dosarul Mineriadei
AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis
Știri 15 Ianuarie 2025, 08:48

AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis

AUR împreună cu POT şi SOS România au împreună numărul de voturi necesar pentru a inţia suspendarea şefului statului, însă nu...

AUR solicită sesiune extraordinară pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis
15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale
Știri 15 Ianuarie 2025, 08:40

15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale

În Capitală și în țară au loc conferinţe, dezbateri, concerte şi expoziţii, iar la multe muzee intrarea este gratuită.

15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale
USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități
Știri 14 Ianuarie 2025, 15:57

USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități

USR acuză finanțarea insuficientă pentru serviciile sociale și personalul din domeniu și consideră că banii necesari pot fi...

USR solicită urgent controale în centrele în care se află copii cu dizabilități