Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierul Ponta, în vizită oficială în Grecia şi Albania

Premierul Victor Ponta va face începând de marţi o vizită în Grecia şi apoi în Albania.

Premierul Ponta, în vizită oficială în Grecia şi Albania

Articol de Simona Mihăescu, 18 Martie 2014, 09:49

Vizita de lucru de la Atena are loc în contextul deţinerii de către Grecia, în primul semestru al acestui an, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Potrivit redactorului RRA, Angela Matei, în Grecia, convorbirile vor permite o analiză a relaţiei bilaterale şi identificarea unor noi proiecte de cooperare în plan economic, social şi cultural.

Nu vor lipsi temele prioritare de pe agenda Preşedinţiei Uniunii Europene, deţinută în acest prim semestru de către Grecia.

"În plan european, discuțiile vor viza temele prioritare de pe agenda Președinției UE. Astfel, vor fi abordate viitorul Europei şi evoluţiile instituţionale, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European, măsurile pentru asigurarea creșterii economice şi a ocupării forței de muncă, migrația și spațiul Schengen, Parteneriatul Estic, cu accent pe Republica Moldova, extinderea UE", precizează comunicatul de presă al guvernului.

Măsurile pentru asigurarea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă, migraţia şi spaţiul Schengen, Parteneriatul Estic, cu accent pe Republica Moldova, sunt subiecte ale discuţiilor ce vor avea loc la Atena.

Premierul va fi primit de preşedintele Albaniei

Marţi după-amiază, în Albania, premierul Victor Ponta are programate întâlniri cu omologul său, Edi Rama şi cu cel al Parlamentului.

De asemenea, prim ministrul Victor Ponta va fi primit de preşedintele Albaniei, Bujar Nishani.

Vizita se înscrie în dialogul politic periodic româno-albanez și va permite efectuarea unui bilanț al relației și explorarea de noi modalităţi pentru dezvoltarea cooperării la nivel sectorial, inclusiv prin consolidarea cadrului juridic bilateral.

Cu același prilej, va fi organizat în capitala albaneză Forumul Economic româno-albanez, ca pas concret pentru dinamizarea cooperării economice.

În contextul aspirațiilor europene ale Albaniei, va fi reiterată susținerea României, precum și disponibilitatea părții române de a oferi Tiranei expertiză în domeniile indicate ca prioritare de UE.

Agenda regională şi cooperarea în cadrul organizaţiilor regionale şi internaţionale va constitui un alt subiect important ce va fi abordat, cu atât mai mult cu cât la sfârșitul primului semestru al acestui an va avea loc transferul către Albania a președinției Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est - SEECP, deținută în prezent de România, se mai arată în comunicatul emis de guevrn.

AICI Programul integral al vizitei

Etichete : ponta vizita grecia albania
AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie