Premierul Ludovic Orban participă la ceremoniile comemorative din Polonia
Mâine au loc ceremonii comemorative dedicate împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau.
Articol de Radiojurnal, 26 Ianuarie 2020, 16:29
Premierul Ludovic Orban va participa mâine, în Polonia, la ceremoniile comemorative dedicate împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau.
Ceremonia principală va avea loc în faţa fostului lagăr Auschwitz II - Poarta Morţii.
Ulterior, va avea loc un marş comemorativ cu depunere de candele şi la tributul adus victimelor fascismului la Monumentul Internaţional de la Birkenau, se precizează într-un comunicat al Guvernului României.