Premierul l-a demis pe vicepreşedintele ANRE, Eugen Georgescu
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a semnat decizia de eliberare a lui Eugen Georgescu din postul de vicepreşedinte al Agenţiei de Reglementare în Energie, arestat preventiv în urma acuzaţiilor din dosarul exploziilor de la Sighetu Marmaţiei.
Articol de Flori Doman, 27 Aprilie 2012, 09:11
Premierul Ungureanu a decis, vineri, revocarea lui Eugen Georgescu din funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie.
"Decizia privind revocarea din funcţie a domnului Georgescu intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial", se arată pe site-ul Guvernului României.
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie, Eugen Georgescu, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce Tribunalul Bucureşti a admis, joi, propunerea în acest sens făcută de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Acuzaţiile aduse lui Eugen Georgescu
Procurorii îl acuză pe vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi ucidere din culpă.
La 19 februarie, o persoană a murit şi 20 au fost rănite în urma a două explozii produse în subsolul unui imobil din Sighetu Marmaţiei. Imobilul, care avea la subsol o discotecă, a fost distrus în urma deflagraţiilor.
Potrivit procurorilor, vicepreşedintele ANRE nu a luat măsurile prevăzute de lege şi propuse de agenţii constatatori, referitoare la suspendarea licenţelor şi autorizaţiilor eliberate inculpatei SC BERG SISTEM GAZ SA, cu toate că, atât în cursul lunii noiembrie 2007, cât şi în cursul anului 2008, a fost sesizat de către subordonaţii săi.
Aceştia au efectuat controale la această firmă şi, cu privire la neregulile grave constatate, l-au informat pe Eugen Georgescu.