Premierul Dăncilă, întâlnire cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul american
Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, la Washington, cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, Nancy Pelosi.
Articol de Radiojurnal, 27 Martie 2019, 11:18
Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, la Washington, cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, Nancy Pelosi, căreia i-a transmis invitaţia din partea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, de a efectua o vizită oficială în România.
De asemenea, Viorica Dăncilă a remarcat evoluţia ascendentă a cooperării bilaterale în planul securităţii, inclusiv prin punerea în practică a unui program ambiţios de înzestrare a forţelor armate române.
Ea a evidenţiat atenţia acordată de legislativul american întăririi solidarităţii la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi pentru securitatea aliaţilor estici.
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a dat asigurări că, în legislativul american, există un puternic sprijin transpartinic pentru NATO şi a subliniat că întărirea relaţiilor la nivelul legislativelor din România şi Statele Unite va avea o contribuţie importantă la consolidarea unei alianţe transatlantice bazate pe valori şi interese comune, se arată într-un comunicat al Guvernului României.