Premierul anunţă că noul ministru al Justiţiei nu va fi implicat politic
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, la Bruxelles, că va nominaliza săptămâna viitoare un ministru al justiţiei, o persoană neimplicată politic şi cu experienţă în domeniu.
Articol de Radiojurnal, 16 Februarie 2017, 20:42
Şeful executivului a făcut această declaraţie după întâlnirea pe care a avut-o cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, pe care l-a asigurat că lupta împotriva corupţiei va continua, iar schimbările legislaţiei penale vor fi făcute în Parlament, cu implicarea societăţii civile.
"Probabil la începutul săptămânii viitoare, cel târziu la mijlocul săptămânii viitoare o să fac o propunere şi ar putea fi una (...) care nu face parte din coaliţia de guvernare, adică este o persoană apolitică", a declarat premierul Grindeanu, la Bruxelles, în timpul unor declaraţii de presă comune cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, citează Agerpres.
Prim-ministrul Grindeanu a mai spus că, în acest sens, a avut discuţii cu mai multe persoane.
De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a mai spus că poziţia fermă este de a Guvernului de a continua lupta împotriva corupţiei.
'Am reiterat poziţia noastră fermă de a continua lupta împotriva corupţiei. De asemenea, am spus ceea ce ne dorim în viitor, dacă vorbim despre ceea ce s-a discutat foarte mult în România, şi anume reglementările din domeniul justiţiei, ca aceste lucruri să se întâmple în Parlament, printr-o dezbatere cât mai largă, care să implice instituţii din România, ONG-uri, parlamentari bineînţeles, astfel încât deciziile Curţii Constituţionale, care se referă la articole din Codul penal şi Codul de procedură penală să poată fi aprobate în Parlament", a mai spus Grindeanu, în conferinţa comună care a avut loc la Bruxelles.