Predoiu îi adresează premierului 10 solicitări
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu i-a adresat premierului Victor Ponta, 10 solicitări prin care îi cere să-şi exprime public poziţia faţă de aspecte privind independenţa justiţiei şi funcţionarea unora dintre instituţiile sistemului judiciar.
Articol de Flori Doman, 17 Ianuarie 2014, 17:18
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu îi solicită premierului Victor Ponta să se delimiteze de opinia preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
Acesta cerea zilele trecute desfiinţarea DNA.
Liderul PDL a transmis vineri zece solicitări către premier, din care o bună parte se referă la respectarea statului de drept şi la independenţa justiţiei.
"Nu insistăm pentru justiţie şi stat de drept doar de dragul discuţiilor. Statul de drept şi justiţia independentă pot să asigure bunăstare; aplicarea legii înseamnă bunăstare. O justiţie încălecată politic va duce la sărăcie şi corupţie. Iată de ce fiecare declaraţie pe care domnul Ponta o face încălcând justiţia e un furt din buzunarul românilor. Avem cel mai mic număr de IMM-uri pe cap de locuitor din Europa. De ce? Pentru că nu e lege în ţară", a spus democrat-liberalul.
Cătălin Predoiu îi mai cere premierului să renunţe la legea privind amnistierea şi să îşi ceară scuze public pentru declaraţiile făcute în cazul Năstase.