Posibil caz de mită electorală în Mureş
Potrivit unei contestaţii, într-un cartier din Reghin "cetăţenii de etnie roma ar fi fost transportaţi la secţiile de votare cu maşinile unei firme de construcţii din Târgu Mureş".
Articol de Radio România, 02 Noiembrie 2014, 16:42
Un posibil caz de mită electorală a fost semnalat şi în judeţul Mureş.
Biroul Electoral Judeţean a sesizat Inspectoratul Judeţean de Poliţie cu privire la o contestatie depusă de una dintre formaţiunile politice, al cărei reprezentant este candidat la prezidenţiale.
Potrivit acestui document, într-un cartier din Reghin "cetăţenii de etnie roma ar fi fost transportaţi la secţiile de votare cu maşinile unei firme de construcţii din Târgu Mureş".
Până la această oră, Biroul de presă al Ministerului Afacerilor Interne nu a oferit informaţii despre acest caz, informează reporterii de la Radio România Timişoara.