Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ponta admite la CNN că ar putea candida la prezidenţiale. Vezi interviul

Premierul Victor Ponta a acordat un interviu CNN în care a admis că poate candida la alegerile prezidenţiale din toamnă.

Ponta admite la CNN că ar putea candida la prezidenţiale. Vezi interviul

Articol de Luminiţa Apostolescu, 04 Iulie 2014, 14:23

Premierul Victor Ponta, care a participat la listarea companiei la bursa lononeză, a vorbit într-un interviu acordat postului CNN despre situaţia din ţara noastră, reformele şi combaterea corupţiei, dar şi despre creşterea economică înregistrată de România, care a fost cea mai rapidă din Uniunea Europeană.

Stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri sunt două lucruri care au evoluat bine în România, iar cea mai mare provocare din momentul de faţă, a spus premierul, este introducerea managementului privat în vechile companii de stat.

Întrebat de jurnalista de la CNN dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamnă, premierul Victor Ponta a răspuns: "Poate, da, dar ceea ce este important este faptul că România îşi va menţine această cale pozitivă, deoarece, aşa după cum aţi menţionat înainte, primii ani României după aderarea la Uniunea Europeană au fost nişte ani foarte grei. Iar în prezsent, după mulţi, mulţi ani dificili şi după multe sacrificii, se pare că România nu mai este o problemă pentru Uniunea Europeană. Este mai degrabă o ţară de foarte multă încredere şi o ţară în rapidă devoltare în estul graniţei Uniunii Europene".

Premierul a adăugat că vrea să demonstreze că o democraţia tânără ca România are succes.

"Aş spune doar că am avut şansa de a deveni cel mai tânăr prim-ministru din Europa, poate am să fiu cel mai tânăr preşedinte din Europa. Ceea ce este important este să demonstrez că o democraţie tânăra ca România este încununată de succes în economie. Dar ea trebuie, de asemenea, să fie un succes în implementarea statului de drept, instituţiilor democratice. Şi eu am încredere că generaţia mea a învăţat că democraţia pro-occidentală, pro-europeană, este modelul corect pentru toate ţările din regiune", a adăugat premierul.

Interviul acordat de Victor Ponta la CNN

Politica, "un sport sângeros"

Întrebat ce se întâmplă cu reformele din România, având în vedere că politica românească este un "sport sângeros", cu dispute între partide şi scandaluri legate inclusiv de preşedinte, care afectează şi economia, şi ce fac autorităţile pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor românilor şi ale Europei, Ponta a admis la CNN că politica autohtonă poate fi astfel caracterizată, dar nu ca un fapt singular.

"Aveţi dreptate, politica este un sport sângeros în România, dar nu numai în ţara noastră. Important este că în ultimii doi ani, de când am preluat funcţia de prim-ministru, am asigurat stabilitate şi predictibilitate pentru mediul de afaceri, iar răspunsul a fost mai bun decât ne-am aşteptat", a spus Ponta.

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei