PNL va depune listele electorale pe 20 aprilie
Listele candidaţilor PNL la alegerile locale din iunie pentru capitală vor fi depuse miercurea viitoare la Biroul Electoral.
Articol de Petruţa Dinu, 15 Aprilie 2016, 20:19
Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al PNL Bucureşti, Cezar Preda.
"În ceea ce priveşte compoziţia fiecărei liste, ea nu poate să iasă din deciziile Partidului Naţional Liberal: 30% femei, minimum 20% tineri şi oameni noi cât mai mulţi. Inclusiv din societatea civilă pură vor fi reprezentaţi în fiecare consiliu de sector, cel puţin un om eligibil", a precizat el.
În această seară, adeziunea lui Marian Munteanu la PNL a fost validată, după ce în urmă cu două zile el a fost desemnat de conducerea liberală pentru a-l înlocui pe Ludovic Orban în cursa pentru Primăria capitalei.
În altă ordine de idei, Biroul Electoral Central a înregistrat în această săptămână 81 de semne electorale ale partidelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale locale.
Înscrierile candidaţilor vor avea loc până pe 26 aprilie. Campania electorală va începe pe 6 mai, iar pe 5 iunie românii îşi vor alege primarii.