Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PNL refuză să asculte discursul preşedintelui Traian Băsescu

Senatorii şi deputaţii PNL nu vor participa la şedinţa comuna a Parlamentului în cadrul căreia preşedintele Traian Băsescu se va adresa forului legislativ.

PNL refuză  să asculte discursul preşedintelui Traian Băsescu

Articol de Cristina Ghioca, 15 Septembrie 2010, 10:31

Potrivit unui comunicat de presă, Biroul Politic Central al Partidului Naţional Liberal a decis în cadrul întrunirii de marţi neparticiparea senatorilor şi deputaţilor liberali la şedinţa comună a Legislativului.

Gruparea politică şi-a motivat decizia astfel: "Considerăm că declaraţiile lui Traian Băsescu, indiferent de cadrul în care sunt făcute, nu mai pot fi tratate demult cu seriozitatea şi respectul cuvenite funcţiei pe care acest om o ocupă vremelnic."

"Apreciem că majoritatea covârşitoare a societăţii româneşti şi-a epuizat resursele de răbdare în faţa arsenalului de minciuni şi vorbe goale al lui Traian Băsescu. "

"Pe aceste temeiuri, Partidul Naţional Liberal refuză să mai participe, fie şi involuntar, la tentativele unui om disperat şi epuizat politic de a recâştiga, prin minciună şi dezbinare, încrederea unei părţi a românilor", se arată în comunicat.

Ultima şedinţă în care preşedintele s-a adresat Parlamentului a avut loc anul trecut, în septembrie.

Preşedintele s-a adresat atunci forului legislativ, după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe legile educaţiei, salarizării unitare a personalului bugetar şi reorganizării unor instituţii şi autorităţi.

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Știri 19 Noiembrie 2024, 16:24

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă

În premieră pentru România, se va putea urmări în timp real centralizarea voturilor, iar rezultatele finale vor fi cunoscute...

Pregătirile pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale intră în linie dreaptă
Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Știri 18 Noiembrie 2024, 22:19

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a primit la sediul de la Bruxelles pe premierul Marcel Ciolacu.

Mark Rutte: România aduce o întărire a flancului estic
Întâlnire Marcel Ciolacu -  Mark Rutte
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:58

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte

Securitatea României, securitatea la Marea Neagră, întărirea flancului estic, războiul din Ucraina sunt doar câteva dintre...

Întâlnire Marcel Ciolacu - Mark Rutte
Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Știri 18 Noiembrie 2024, 11:51

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților

Noul Cod Silvic va descuraja furtul de masă lemnoasă şi va încuraja crearea centurilor verzi în jurul oraşelor, potrivit unor...

Proiectul noului Cod Silvic intră la vot în Camera Deputaților
Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Știri 15 Noiembrie 2024, 09:03

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania

Şeful statului român va avea convorbiri şi cu cancelarul federal, Olaf Scholz, şi cu preşedintele Bundestagului.

Preşedintele Klaus Iohan, vizită oficială în Germania
Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
Știri 15 Noiembrie 2024, 08:59

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025

Potrivit oficialilor, prin această decizie, România se alătură trendului european de susţinere a creşterii veniturilor pentru...

Salariul minim pe economie va creşte la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025
România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:19

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții

Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții la alegerile prezidențiale și parlamentare, cel mai mare număr de...

România în anul electoral 2024. Românii din străinătate vor putea vota în 950 de secții
BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București
Știri 12 Noiembrie 2024, 15:16

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București

BEC a luat mai multe măsuri pentru organizarea și desfășurarea consultărilor locale convocate la aceeași dată cu un scrutin...

BEC va totaliza numărul de voturi exprimate la refendumul din București