PNL: Rectificarea bugetară promovează interesele de partid ale PSD
Alina Gorghiu susține că resursele financiare nu sunt îndreptate către politici publice importante şi că rectificarea promovează, în schimb, interesele de partid ale PSD.
Articol de Radio România, 28 Iulie 2015, 21:52
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu susţine că rectificarea bugetară aprobată de guvern este lipsită de viziune.
Ea spune că resursele financiare nu sunt îndreptate către politici publice importante şi că rectificarea promovează, în schimb, interesele de partid ale PSD.
"Chiar în condiţiile unei colectări mai bune, nu ar trebui tăiat nici măcar un leu de la Sănătate. Necesarul de la Sănătate este cu mult peste bugetul aprobat. Ştim în ce situaţie deplorabilă se află sistemul sanitar din România.
Alt aspect asupra căruia vreau să insist este legat de Ministerul Transporturilor, pentru că de aici se taie un miliard de lei, care reprezintă fix banii de investiţii. Ponta taie de la Apărare vreo 100 de milioane, deşi a semnat Pactul de la Cotroceni, la începutul anului, care prevedea 2% din PIB pentru Apărare", a susținut Gorghiu.
Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din an, care distribuie veniturile suplimentare din prima jumătate a anului.
Sunt peste 4 miliarde de lei în plus, iar principalul beneficiar este Ministerul Muncii, care a primit bani pentru dublarea alocaţiei pentru copii şi majorări salariale.