Plan România - Ucraina pentru măsurarea adâncimilor pe Canalul Bâstroe şi braţul Chilia
Verificare adâncimilor ar urma să dureze 10 zile, iar partea ucraineană va asigura securitatea navelor româneşti.
Articol de Radiojurnal, 05 Martie 2023, 12:31
Doi experţi din România şi Ucraina urmează să stabilească, mâine, detaliile unui plan pentru măsurarea adâncimilor pe Canalul Bâstroe şi pe braţul Chilia.
Va fi a doua discuţie tehnică dintre cele două părţi, după cea de vineri, când Ministerul Transporturilor a anunţat că Ucraina va permite României să înceapă măsurătorile din 15 martie.
Verificare adâncimilor ar urma să dureze 10 zile, iar partea ucraineană va asigura securitatea navelor româneşti.
Totodată, această acţiune vine după ce mai mulţi responsabili şi politicieni de la Bucureşti şi-au exprimat temerea că ucrainenii ar adânci prea mult şenalul navigabil de pe Bâstroe, ceea ce ar putea avea urmări negative asupra ecosistemelor din Delta Dunării.
Trei nave ale Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos Galaţi sunt deja pregătite cu echipament specific pentru a face măsurătorile, operaţiune care ar urma să clarifice informaţiile contradictorii pe tema dragării canalului ucrainean.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI - 5 martie, ora 11:00)