Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PDL şi-a desemnat "liderii dialogului"

PDL va dialoga prin liderii săi, desemnaţi în Colegiul Director Naţional, cu opoziţia, societatea civilă şi sindicatele, a anunţat purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor.

PDL şi-a desemnat "liderii dialogului"

Articol de Simona Mihăescu, 16 Ianuarie 2012, 16:51

Partidul Democrat Liberal demarează un dialog pe trei paliere, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Sever Voinescu.

Decizia a fost luată, luni, în Colegiul Director Naţional al partidului şi are în vedere lansarea unei campanii de dialog pe tema protestelor de stradă din Bucureşti şi din ţară, cu toate structurile importante ale societăţii civile, ale sindicatelor şi ale partidelor politice din Opoziţie.

Sever Voinescu a precizat că de dialogul cu societatea civilă se va ocupa prim-vicepreşedintele democrat-liberal Teodor Baconschi, de cel cu sindicatele - secretarul general al partidului Ioan Oltean, iar cu partidele din Opoziţie va dialoga preşedintele PDL, premierul Emil Boc.

Voinescu a explicat că rostul acestui dialog este de a debloca situaţia creată şi a susţinut că PDL a luat în serios semnalul dat de oamenii ieşiţi în stradă.

El recunoscut că din punctul de vedere al PDL manifestările de nemulţumire ale populaţiei sunt reale şi îndreptăţite, dar că anumite elemente violente au deturnat atenţia de la aceste nemulţumiri.

"PDL a cerut Guvernului să fie extrem de ferm în aplicarea legii în privinţa reprimării elementelor violente", a spus Sever Voinescu, adăugând că USL încearcă să se lipească de aceste manifestări şi să atragă beneficii electorale.

"USL se lipeste de aceasta poveste, încearcă să tragă beneficii electorale. Din punctul lor de vedere, singura soluţie o reprezintă alegerile anticipate, din punctul lor de vedere problemele din stradă au o soluţie politică, a afirmat acesta.

PDL nu se opune sesiunii extraordinare

Sever Voinescu, a răspuns întrebării dacă PDL va accepta sesiunea parlamentară extraordinară cerută de USL, că democrat liberalii nu se opun sesiunii extraordinare, dar a adăugat că trebuie îndepliniţi paşii procedurali, iar decizia va fi luată de conducerea Parlamentului.

"În ceea ce priveşte sesiunea extraordinară, în momentul în care vor fi întrunite condiţiile regulamentare, adică o listă de semnături, o ordine de zi propusă, lucrurile vor merge în Biroul Permanent şi acolo se vor analiza în funcţie de ce se propune. Nu există un punct de vedere să ne opunem sau să fim împotrivă. Aşteptăm solicitarea Opoziţiei", a precizat, luni, într-o declaraţie de presă, purtătorul de cuvânt al PDL.

Amintim că PSD şi PNL au depus la Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului solicitarea organizării unei sesiuni extraordinare pentru săptămâna viitoare.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie