Ascultă Radio România Actualitaţi Live

O nouă avertizare: Cod portocaliu de vreme rea, de miercuri dimineaţă

Meteorologii au instituit cod portocaliu de vreme rea, valabil de miercuri dimineaţă, de la ora 6:00 până joi la ora 10:00, pentru Bucureşti şi 14 judeţe din sud-estul ţării.

O nouă avertizare: Cod portocaliu de vreme rea, de miercuri dimineaţă

Articol de Radio România, 28 Ianuarie 2014, 11:44

UPDATE 3 Vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut reprezentanţilor Companiei Naţionale de Drumuri (CNADNR) şi Poliţiei Rutiere să nu decidă miercuri închiderea vreunui drum naţional fără acordul său.

"Vreau să transmit colegilor de la CNADNR şi de la Poliţia Rutieră că nu veţi lua nicio decizie de închidere a vreunui drum fără acordul meu, absolut nicio decizie. Folosiţi mâine mult mai mult traficul controlat, faceţi cât mai multe convoaie astfel încât să reuşim să închidem cât mai puţine drumuri naţionale. Numai în situaţia în care este foarte clar şi va fi evident că este imposibil să asigurăm siguranţa circulaţiei numai atunci vom lua această decizie", a afirmat Liviu Dragnea în cadrul şedinţei Comandamentului de iarnă desfăşurat marţi seară la Palatul Victoria.

Vicepremierul a făcut din nou apel la populaţie "să ţină cont de condiţiile meteo şi să nu plece la drum decât dacă este foarte foarte necesar şi doar după ce se informează foarte bine despre starea drumurilor pe care vor să le folosească".

UPDATE 2 La comandamentul de iarnă care a avut loc marţi seara la Guvern, vicepremierul Liviu Dragnea le-a spus prefecţilor să fie în dispozitiv, să comunice mai bine cu primarii din sate şi comune, şi cu instituţiile abilitate, inclusiv la nivel interjudeţean.

Totodată, Liviu Dragnea le-a cerut primarilor din localităţile afectate de viscol să nu mai împiedice intervenţia militarilor la deszăpezirea gospodăriilor localnicilor.

"Fac un apel la primari. Eu ţin foarte mult la primari, indiferent că este primar de comună, de oraş sau primar de municipiu. Dar nu este admisibil ca un primar atunci când în comuna lui vin grupuri de militari cu comandanţii lor care au fost trimişi acolo să ajute la degajarea căilor de acces, care au fost trimişi acolo să ajute familiile cu probleme să poată să degajeze zăpada din curţi, să facă accesul în curţi, să le spună acestora că nu are nevoie de ei", a declarat Liviu Dragnea la comandamentul de iarnă pe care l-a coordonat la Palatul Victoria.

UPDATE 1 Viscolul aşteptat pentru miercuri, inclusiv în Bucureşti, nu va fi la fel de puternic precum cel de sâmbătă, iar codul roşu nu va fi emis decât dacă vor fi un strat de zăpadă de 50 centimetri, intensitate a căderii zăpezii de peste 10-15 cm/oră şi viteză a vântului de 80-90 km/oră, a transmis ANM.

"Viscolul nu va mai fi la fel de puternic precum cel precedent şi va fi mai scurt, iar ulterior pe o zonă mai restrânsă", a afirmat, la Guvern, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.

El a precizat că joi la prânz vor fi retrase atât codul portocaliu, cât şi codul galben, iar căderile de zăpadă vor înceta, viteza vîntului urmând să scadă la 40-45 kilometri/oră.

Cod portocaliu, de miercuri dimineaţă

Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării sunt, miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judeţe a fost emisă o avertizare cod galben.

În acest interval, viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente şi viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60-70 km/h, iar în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa Călăraşi, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi rafale de peste 70-80 km/h.

Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi şi lapoviţe şi se va depune polei.

În acelaşi interval, este valabil codul galben de ninsori şi viscol.

În Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.

Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...55 km/h, temporar viscolind şi troienind zăpada.

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Știri 11 Aprilie 2025, 18:51

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale

Demersul Autorității Electorale Permanente are ca scop informarea publicului cu privire la efectele nocive pe care le...

Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale
Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei