"Numărul bugetarilor din România va scădea sub 1.300.000 "
Premierul Emil Boc a declarat recent că, după doi ani de guvernare numărul bugetarilor a scăzut cu 100.000.
Articol de Petruţa Obrejan, 13 Decembrie 2010, 10:29
Primul ministru, Emil Boc, a precizat, că o parte dintre bugetarii diponibilizaţi au fost absorbiţi de piaţa privată, în timp ce alţii sunt şomeri.
El a adăugat, că şi în aceste condiţii, România are una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului din Uniunea Europeană, întrucât au fost adoptate câteva măsuri care au sprijinit mediul de afaceri să menţină locurile de muncă.
"Mă refer la măsura prin care firmele care angajează şomeri beneficiază de scutirea plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, (...) la spijinul pe care Fondul de Garantare şi Contragarantare l-a acordat întreprinderilor mici şi mijlocii...cei disponibilizaţi dintre Creşterea salarială, de 15 procente, de care vor beneficia toţi cei rămaşi în sistemul public, este posibilă, datorită reducerii numărului de bugetari", a afirmat Emil Boc.
Majorarea veniturilor este gândită în funcţie de prognoza de creştere economică, pentru anul viitor, de 1,5-2%, a precizat premierul, care a dat, în acelaşi timp, asigurări că, în 2011, Guvernul nu are în vedere măsuri suplimentare, de ajustare sau diminuare a veniturilor.
"În materie salarială, pentru anul 2011, dacă vorbim de sectorul bugetar, de cei 1.290.000 de bugetari pentru care este croit bugetul de stat, se are în vedere o recuperare din pierderea salarială pe care a suferit-o bugetarul în luna iunie cu 15%. Sau altfel spus, raportându-ne la salariul din luna octombrie, va fi o creştere cu 15%" a mai spus premierul, în cadrul emisiunii difuzate la PRO TV " După 20 de ani ".
Strategia de ieşire din recesiune se bazează şi pe parteneriatul public-privat, lege ale cărei norme au fost aprobate în ultima şedinţă de guvern.
Legea va facilita investiţiile în infrastructură, după cum explică Emil Boc.
"Am adoptat normele la parteneriatul public privat. O lege care n-a existat în România, în ultimii 20 de ani, o lege atât de necesară atragerii de investiţii şi o lege extrem de importantă, pentru modernizarea ţării în diverse domenii" a precizat şeful Executivului.
Crearea acestui cadru legal a fost, deja, salutată de mediul privat.
"Într-un asemenea cadru, volumul investiţiilor în România va creşte, chiar şi al investiţiilor româneşti. Până acum, singurul lucru pe care îl putei obţine, prin legislaţia în vigoare, era o concesiune discutabilă, că aşa scăpăm şi de corupţie. Deci, Legea e un lucru bun şi, după părerea mea, va reuşi să crească volumul investiţiilor din România şi, până la urmă, ar putea să fie un element care să contribuie la stoparea declinului economiei româneşti" a afirmat preşedintele Organizaţiei Patronale UGIR 1903, Ioan Cezar Corâci.
Referindu-se la colaborarea cu Fondul Monetar Internaţional, premierul Emil Boc a afirmat că obiectivul principal al Guvernului, în acest moment, este să ducă la bun sfârşit acordul deja existent.
Cu toate acestea, a spus Emil Boc, România ar putea avea nevoie de un acord-cadru, adică de un acord preventiv, pentru a evita derapajele, în viitor.
Nu s-a discutat, însă, până acum, despre o sumă anume, pe care România ar dori să o împrumute.
Misiunea Cabinetului Boc, a mai lăsat acesta să se înţeleagă, este protejarea celor cu venituri mici şi foarte mici. Cu toate acestea, a concluzionat premierul, lărgirea bazei de impozitare este absolut necesară.