Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Noul Cod al muncii rămâne în discuţie

Negocierile pe Codul muncii dintre sindicate, patronate şi premier vor continua şi în zilele următoare, după ce miercuri părţile nu au ajuns la niciun punct comun.

Noul Cod al muncii rămâne în discuţie

Articol de Diana Domenico, 02 Februarie 2011, 16:31

Cele trei părţi care negociază noul Cod al muncii urmează să se întâlnească în perioada următoare pentru a continua negocierile asupra acestui document, după ce, în întâlnirea de miercuri , care a durat aproape trei ore, nu s-a ajuns la nicio concluzie

Subiectul cel mai sensibil, şi care a suscitat cele mai multe neînţelegeri, a fost legat de contractele colective de muncă la nivel naţional, sindicatele şi o parte din patronate acuzând Executivul că doreşte desfiinţarea acestei reglementări.
.

"Cred că desfiinţarea contractelor colective de muncă este o prioritate pentru Guvern, dar este cea mai proastă soluţie. Azi varianta eliminării acestora a fost rostită de premierul Emil Boc, până acum ea fiind spusă de ministrul Muncii, Ioan Botiş", a precizat vicepreşedintele BNS, Ion Pisc.



Potrivit liderului UGIR-1903, Cezar Corâci, premierul nu susţine contractele colective la nivel naţional, dar spune că ar trebui să existe cele la nivel de ramură, ceea ce reprezintă, în opinia lui Corâci "un pas înainte".


În opinia liderului CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, acest gen de contracte nu este realizabil în România, pentru că ramurile de activitate nu sunt suficient de solide pentru a negocia cu sindicatele.


Nici asupra contractelor pe perioadă determinată nu s-a ajuns la nicio înţelegere, sindicatele şi patronatele propunând ca acestea sa fie încheiate pe o perioada de 2 ani şi în cazuri excepţionale pe 3 ani, dar cu acordul angajatului.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie