Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mutarea PSD în privința premierului, așteptată până joi

Preşedintele României a anunţat că nu o nominalizează pe Sevil Shhaideh, propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de prim-ministru. PSD va decide cel tâziu până joi ce nouă nominalizare vor face pentru funcţia de premier.

Mutarea PSD în privința premierului, așteptată până joi

Articol de Amalia Bojescu, 28 Decembrie 2016, 07:31

Liderii social-democraţi vor decide până cel tâziu până joi ce nouă nominalizare vor face pentru funcţia de premier, după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins-o ieri pe Sevil Shhaideh.

Liderii şi reprezentanţii USR au salutat decizia şefului statului, iar UDMR aşteaptă noua propunere, dar nu ştie deocamdată dacă o va susţine.

Potrivit Constituţiei, în cazul în care nu se ajunge la o înţelegere, partidelor li se poate impune un premier pe care-l pot însă respinge în parlament de două ori.

Dacă se ajunge aici, preşedintele poate dizolva parlamentul şi se organizează alegeri anticipate.

Pe de altă parte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat astăzi că Alianţa PSD-ALDE nu exclude nici varianta de suspendare a preşedintelui.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că nu o nominalizează pe Sevil Shhaideh, propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de prim-ministru.

Şeful satului a făcut o scurtă declaraţie de presă, fără a explica motivele acestei respingeri.

"PSD-ul şi ALDE, care au ţinut să vină împreună la consultări, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru poziţia de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumentele pro şi contra si am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD-ALDE să facă altă propunere", a spus Klaus Iohannis.

Variantele PSD

Anunţul lui Klaus Iohannis i-a luat prin surprindere pe liderii coaliţiei PSD-ALDE, care spun că şeful statului nu respectă votul cetăţenilor din 11 decembrie şi vrea să declanşeze o criză politică.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, spunea că nu a identificat niciun motiv constituţional sau de altă natură care să stea la baza deciziei preşedintelui Klaus Iohannis.

Liviu Dragnea a mai precizat că mâine sau cel târziu joi va anunţa ce decizie a luat împreună cu partenerii de coaliţie.

El a avansat două variante de lucru.

"Este o avalanşă de mesaje de la oameni care cer cu fermitate suspendarea preşedintelui. Nu este o decizie foarte uşoară. Dacă vom ajunge la concluzia că pentru ţară e bine să-l suspendăm pe preşedinte, n-o să am nicio ezitare. De asemenea, ne gândim serios la posibilitatea constituirii unei comisii, care este şi prevăzută de proceduri, care să analizeze rapid dacă gestul preşedintelui este constituţional sau neconstituţional, a susținut" Liviu Dragnea.

Iohannis se angajează "într-o luptă de putere"

Lipsa oricărei motivaţii dovedeşte că preşedintele Klaus Iohannis se angajează într-o luptă de putere, spunea şi copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

"Va trebui să stăm să cumpănim foarte bine ce decizie vom lua, pentru că noi dorim să nu băgăm România într-o criză politică. Preşedintele, aşa cum acţionează, forţează declanşarea unei crize politice, pe care noi încercăm s-o evităm totuşi. Gestul nemotivat al preşedintelui de refuz nu poate fi tradus decât ca un gest de exces de putere, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu".

Opoziția salută decizia președintelui

Opoziţia a salutat refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a o nominaliza pe Sevil Shhaideh pentru postul de prim-ministru.

Liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că decizia şefului statului are temei constituţional şi le cere social-democraţilor să facă o altă propunere.

"Guvernul României în momentul de faţă trebuie să fie ferit de orice vulnerabilitate, pentru că suntem într-un context geopolitic complicat. În acelaşi timp, cred că Partidul Social Democrat are suficienţi oameni care să poată să aibă şi un profil public conturat şi care să îndeplinească o funcţie de prim-ministru", a susținut Raluca Turcan.

Şi Uniunea Salvaţi România este de părere că respingerea propunerii PSD-ALDE de către şeful statului este în limitele mandatului constituţional.

"Salutăm decizia preşedintelui Iohannis care respinge nominalizarea doamnei Sevil Shhaideh. Era intenţia noastră oricum de a vota împotriva acestei nominalizări, o nominalizare bizară, o personalitate despre care se ştiu foarte puţine lucruri. Nu avem detalii despre informaţiile care l-au făcut pe preşedinte să ia această decizie, dar considerăm că este în limita mandatului său constituţional", a susținut Cristian Ghinea, vicepreşedinte USR.

Respingerea propunerii PSD-ALDE nu trebuie să declanşeze o bătălie a orgoliilor, a scris pe o reţea de socializare preşedintele PMP, Traian Băsescu.

În opinia sa, liderul PSD, Liviu Dragnea, şi preşedintele României, Klaus Iohannis, trebuie să găsească imediat soluţie.

UDMR, în așteptare

Şi UDMR, care are o înţelegere parlamentară cu PSD şi ALDE, este de părere că social-democraţii trebuie să facă o altă propunmere.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că acordarea votului de învestitură din partea formaţiunii sale va depinde de viitoarea propunere de premier.

Pe de altă parte, atât UDMR, cât şi PNL au anunţat ca nu vor susţine un eventual demers al PSD-ALDE de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, întrucât nu există motive constituţionale.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
Știri 10 Aprilie 2025, 10:36

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german

Şeful Executivului a anunţat că un concern german furnizor pentru giganţii aeronauticii va deschide o fabrică nouă în România.

Marcel Ciolacu: O nouă fabrică este anunţată în ţara noastră de un concern german
România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Știri 09 Aprilie 2025, 08:38

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA

Tarifele comerciale anunţate de Administraţia Statelor Unite ale Americii vor avea un efect negativ asupra economiei...

România susţine continuarea negocierilor începute de UE cu SUA
Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
Știri 08 Aprilie 2025, 13:38

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice

Guvernul va modifica, marți, într-o şedinţă specială, legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice pe...

Guvernul modifică legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Știri 07 Aprilie 2025, 08:57

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"

În actualul context internaţional, apartenenţa la NATO constituie atât o garanţie de securitate, cât şi o bază solidă pentru...

NATO rămâne "garantul apărării noastre colective"
Reguli mai stricte în campania electorală
Știri 04 Aprilie 2025, 11:27

Reguli mai stricte în campania electorală

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit reguli stricte pentru această campanie electorală şi a publicat inclusiv un ghid...

Reguli mai stricte în campania electorală
Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Știri 03 Aprilie 2025, 09:21

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă

Moțiunea a fost respinsă cu 161 de voturi împotrivă şi 138 de voturi pentru, iar în favoarea documentului au mai votat...

Moţiunea simplă la adresa ministrului afacerilor interne a fost respinsă
Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Știri 31 Martie 2025, 19:11

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei

54 de parlamentari au votat în favoarea documentului şi 66 s-au pronunţat împotrivă.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului energiei
Două moțiuni, pe agenda Parlamentului
Știri 31 Martie 2025, 09:58

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului

Ministrul energiei și cel de interne sunt vizați de două moțiuni simple.

Două moțiuni, pe agenda Parlamentului