Moment de reculegere în Parlament, în memoria Regelui Mihai
Deputaţii au început şedinţa în plen de astăzi prin păstrarea unui moment de reculegere în memoria Regelui Mihai.
Articol de Radiojurnal, 06 Decembrie 2017, 11:02
În plenul Camerei Deputaţilor au fost proiectate pe ecran, iar parlamentarii au putut asculta secvenţe din discursul rostit de fostul Suveran, în 25 octombrie 2011, de la tribuna Parlamentului României.
Preşedintele Comisiei pentru cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu, a subliniat că personalitatea Regelui Mihai trece dincolo de secolul pe care Majestatea Sa l-a reprezentat şi este o bornă de moralitate pentru fiecare dintre români.
"Oamenii politici ar trebui să înveţe de la Regele Mihai modestia, sinceritatea, respectul pentru instituţiile statului şi patriotismul dincolo de declaraţii", a mai subliniat Gigel Ştirbu.