Mircea Geoană ameninţat cu suspendarea
PD-L îl ameninţă cu suspendarea, pe Mircea Geoană, preşedintele Senatului, în cazul în care va împiedica abuziv, spun democrat-liberalii, continuarea asumării pe legea educaţiei.
Articol de Simona Mihăescu, 29 Noiembrie 2010, 17:07
Vicepreşedintele PD-L, Cristian Boureanu, spune că, în cazul în care Birourile reunite ale Parlamentului iau o decizie, iar Mircea Geoană nu o aplică, atunci, coaliţia de guvernământ ar putea să discute despre suspendarea acestuia, chiar şi cu liberalii.
"Am văzut o serie din declaraţiile preşedintelui PSD, prin care dădeau mandat domnului Mircea Geoană, să nu semneze niciun fel de decizie, legată de legea educaţiei şi, aici, aş vrea ca lucrurile să fie extrem de clare. În primul rând, dacă există o decizie a Birourilor permanente, domnul Geoană este obligat să semneze acest lucru, iar dacă nu o face, există întotdeauna posibilitatea suspendării, pentru că, practic, abuzează de funcţia de preşedinte. Închipuiţi-vă că, de mâine, preşedintele oricărei Camere nu mai doreşte să semneze nicio hârtie", a spus Cristian Boureanu.
Birourile reunite din Senat şi Camera Deputaţilor au decis ca asumarea răspunderii Executivului, pe legea educaţiei, să fie retrimisă Guvernului.
Decizia a fost luată pe baza hotărârii Curţii Constituţionale, care a declarat procedura de asumare, neconsituţională. Tototdată, Birourile permanente au stabilit ca asumarea răspunderii pe legea salarizării să fie prezentată plenului reunit, pe 14 decembrie, informează redactorul RRA.