Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mircea Diaconu îi scrie comisarului pentru justiţie, Viviane Reding

Senatorul liberal Mircea Diaconu a anunţat, luni, că îi va trimite o scrisoare comisarului european pentru justiţie, Viviane Reding, pentru a-i prezenta situaţia în care se află.

Mircea Diaconu îi scrie comisarului pentru justiţie, Viviane Reding

Articol de Radio România, 24 Septembrie 2012, 20:44

Tot luni, senatorul liberal a solicitat conducerii Senatului, amânarea discuţiilor sau a măsurilor în cazul incompatibilităţii sale stabilite de către ANI, până la soluţionarea căii de atac care a fost depusă la ÎCCJ.

Cererea sa a fost trimisă de Biroul permanent Comisiei juridice a Senatului.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, funcţia de director de teatru deţinută de Mircea Diaconu este incompatibilă cu calitatea de parlamentar.

Mircea Diaconu susţine însă că, atunci când a intrat în Parlament, a cerut în scris Senatului să se pronunţe asupra eventualei sale incompatibilităţi, iar răspunsul a fost că el poate fi, în acelaşi timp, şi director de teatru, şi parlamentar.

Senatorul liberal consideră că nu s-a făcut cu nimic vinovat şi că a aplicat "exact legea".

"Eu nu m-am urcat în nici un tramvai, fără bilet, niciodată. Deci, nu vreau să se considere în vreun fel că eu m-am urcat în acest tramvai fără bilet sau am stat aici fără bilet. Eu nu sunt vinovat de nimic. Am aplicat exact legea", a afirmat Mircea Diaconu.

Senatorul liberal Mircea Diaconu a mai anunţat că va candida la un nou mandat la alegerile parlamentare din 9 decembie, în acelaşi colegiu în care a fost ales şi în 2008.

Amintim că Diaconu a fost ales parlamentar în colegiul uninominal 1 din Argeş.

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Știri 12 Februarie 2025, 09:00

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură

Alianţa pentru Unirea Românilor se pregătește să înceapă strângerea de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură...

AUR strânge semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură
Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Știri 12 Februarie 2025, 08:55

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar

Klaus Iohannis îşi va încheia oficial astăzi mandatul de preşedinte al României.

Klaus Iohannis îşi încheie mandatul de preşedinte al României. Ilie Bolojan, președinte interimar
Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 18:52

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis

Partidele din opoziţie, care au iniţiat procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis în Parlament, au salutat...

Cum comentează liderii politici demisia președintelui Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Știri 10 Februarie 2025, 14:19

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie

Anunțul survine în contextul în care conducerea Parlamentului a fost convocată pentru a discuta propunerea de suspendare din...

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat demisia din funcţie
Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 11:57

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Conducerea Parlamentului a fost convocată la ora 13:30 pentru a discuta propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui...

Conducerea Parlamentului, convocată pentru a discuta propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis
Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Știri 10 Februarie 2025, 08:34

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în contextul demersului opoziţiei de suspendare a...

Liderii coaliţiei ar putea avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis
Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile  magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Știri 10 Februarie 2025, 08:24

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă...

Marcel Ciolacu: Trebuie intervenit legislativ pentru ca toate produsele din marile magazine să aibă acelaşi adaos comercial
Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie
Știri 07 Februarie 2025, 08:33

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie

Guvernul va stabili, cel mai probabil, săptămâna viitoare,suma pe care o va acorda persoanelor cu pensii mici şi medii, sub...

Guvernul ia în calcul prelungirea sistemului de plafonare a preţurilor la energie